Prima Pagina
Adam, Hrebenciuc & Co. sunt liberi după retrocedarea ilegală a pădurilor, deşi îşi recunoscuseră faptele. Dosarul s-a închis definitiv
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, luni, încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva, pe motiv că faptele de care erau acuzaţi aceştia s-au prescris. În urma acestei decizii, condamnările aplicate de Curtea de Apel Braşov în iulie 2021 au fost anulate.
Astfel, au scăpat de pedepse Ioan Adam (fost deputat de Braşov) care primise la Curtea de Apel Braşov o condamnare de 2 ani închisoare cu executare, Andrei Hrebenciuc (fiul lui Viorel Hrebenciuc) – 2 ani de închisoare cu suspendare în prima instanţă; Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna) – 7 ani cu executare; Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) – 3 ani cu executare; Anca Roxana Bularcă (fostă Adam, fosta soţie a deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) – 2 ani de închisoare cu suspendare.
De asemenea, s-a dispus încetarea procesului penal sau achitarea şi în cazul celorlalţi inculpaţi din dosar: Dan Costin Bengescu, Gabriela Rodica Sturdza (fostă Zaharia), Sorin Ion Iacob, Ioan Mătăşel. De menţionat că fostul deputat Viorel Hrebenciuc avea o condamnare de 2 ani închisoare. El a atacat împreună cu ceilalţi inculpaţi decizia Curţii de Apel Braşov, însă şi-a retras apelul în noiembrie 2021.
Prescrierea a intervenit ca urmare aplicării unor decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi faptului că procesul a fost mutat timp de opt ani pe la mai multe instanţe:
- 2015 – dosarul este trimis de DNA la ICCJ;
- 2018 – Instanţa supremă a dispus primele condamnări. Tot atunci, judecătorii l-au achitat pe fostul ministru Tudor Chiuariu, însă Secţia specială, condusă la acea vreme de actualul judecător de la Curtea Constituţională Gheorghe Stan, a decis să nu mai atace decizia cu apel;
- noiembrie 2019 – un complet de cinci judecători de la ICCJ anulează condamnările date cu un an în urmă şi decide ca dosarul să se rejudece de la zero, procesul fiind mutat apoi la Curtea de Apel Braşov – Detalii AICI;
- iulie 2021 – Curtea de Apel Braşov menţine pedepsele aplicate în 2018;
- septembrie 2021 – dosarul revine la ICCJ pentru judecarea apelului;
- iunie 2022 – ICCJ programase pronunţarea sentinţei definitive, dar procesul este repus pe rol şi întârziat aproape un an de zile;
- noiembrie 2023 – judecătorii de la Instanţa supremă constată că faptele s-au prescris, iar toate pedepsele sunt anulate.
De menţionat că Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.
Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului.
Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.
Investitii
Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna
Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.
Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.
Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.
Fapt divers
A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.
„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate. Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.
Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Fapt divers
Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată
Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.
„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.
Cățeii au boli grave
Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.
În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.
În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.
-
Investitii3 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii3 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Prima Pagina5 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate5 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica4 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Prima Pagina2 zile agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Cotidian6 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov5 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii



