Connect with us

Investitii

Administrație a la Allen Coliban: Proiectele din „Brașovul verde” se întorc la stadiul de „dezbatere, analiză, oportunitate”

Published

on

În primăvară, când era elaborat bugetul local, „Brașovul verde” era prioritatea numărul 1 a primarului Allen Coliban, edilul anunţând că reducerea poluării şi protecția mediului beneficiază de cea mai mare alocare: 368 milioane de lei. În acest capitol au fost incluse și proiecte ce vizau transportul în comun, mai exact 288 de milioane de lei pentru achiziţia de autobuze şi troleibuze electrice şi hibrid, benzi dedicate transportului în comun, garaj RATBV, terminal RATBV Gara Braşov, extindere e-ticketing RATBV. Doar că, mai nou, primarul întoarce multe dintre aceste investiţii, într-o etapă incipientă, a dezbaterilor, a analizelor, a stabilirii oportunităţii… 

Multe  din aceste proiecte sunt implementate cu bani europeni. De altfel, tot în primăvară, primarul Brașovului anunța că „veniturile din fondurile europene cresc cu 74%, faţă de 2020, ajungând la 290 de milioane de lei, faţă de 160 milioane lei în 2020”. 

De atunci, proiectele cu fondurie europene din domeniul mobilității nu au avansat, fiind ținute pe loc pentru că, a considerat Primăria Brașov, acestea necesitau noi dezbateri și analize privind oportunitatea.  În contextul în care ele fuseseră elaborate şi contractate de administraţia anterioară…

O nouă dezbatere a proiectului privind benzile speciale pentru transportul în comun 

Unul dintre proiectele europene „întoarse spre dezbatere” este cel care vizează amenajarea unor benzi dedicate pentru transportul în comun, pentru care a fost semnat un contract de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, la finalul anului 2019.  Valoare eligibilă a proiectului era de 16.635.940,40 lei, cu tot cu TVA, iar cofinanțarea de la bugetul local era de 2%. 

Întrebat în ce stadiu mai este acest proiect, aflat deja de doi ani pe lista de finanţare cu fonduri europene, primarul Brașovului a avut o declaraţie ambiguă, din care nu poate fi trasă nicio concluzie certă:

„Propunerea pe care o reafirm este să avem o dezbatere publică săptămânile viitoare, pornind de la forma propusă spre implementare”. 

Forma propusă spre implementare şi aprobat deja de Agenţia de Dezvoltare Regională, presupune amenajarea unor benzi dedicate mijloacelor de transport în comun pe Calea București, Toamnei, Iuliu Maniu, Iorga, Lungă, Calea Făgrărașului și retur, precum și pe Victoriei. 

Două trasee pentru bicicliști vor fi reanalizate 

Tot pentru a încuraja transportul verde din Brașov, în luna martie a anului trecut au fost semnate două contracte cu finanțare europeană pentru amenajarea a două trasee pentru bicicliști.

Primul proiect vizează amenajarea traseului Terminal Poienelor – Gară – Camera de Comerț și Industrie.  Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7,12 milioane de lei (din care 98%, respectiv 6,05 milioane lei, este suma nerambursabilă. 

Cel de-al proiect are o valoare totală de eligibilă de 3,82 milioane lei, din care 2,88 milioane lei este asistența nerambursabilă – 98%. Proiectul presupune amenajarea unor piste pentru bicicliști pe traseul La Iepure (cartierul Valea Cetății) – Carpaților – Terminal Poienelor. 

În ciuda interesului manifestat verbal pentru reducerea noxelor, şi aceste trasee par a fi „imperfecte”, în viziunea edilului. 

Întrebat, la aceeaşi conferinţă de presă despre stadiul lor, primarul Brașovului, Allen Coliban,  a declarat că în acest moment se lucrează la un master plan privind „infrastructura velo”. Si, evident, documentul va fi dezbătut public, la un moment care va fi decis ulterior. 

„Acesta (documentul, n.n) va fi supus dezbaterii publice spre finalul anului. Vrem să avem întregul oraș conectat prin infrastructură ciclabilă sigură, fie că vorbim de piste dedicate, fie că vorbim de trasee în zonele rezidențiale”, a mai spus primarul Brașovului. 

În timp ce aceste proiecte de mobilitate care ar aduce şi o scădere a nivelului de poluare în oraş sunt intoarse din drum, spre dezbateri şi reanalizări, Primăria Braşov se laudă cu organizarea Forumului Oraşelor Verzi (FOV), un eveniment care, potrivit coordonatorului Nicoleta Cârjan (consiliera primarului, pentru comunicare), „este menit să pună Braşovul pe harta oraşelor verui”. 

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Florin

    29/09/2021 at 17:49

    Domne,trebuie facut si un studiu de fezabilitate…sa nu se uite chestia asta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții

Published

on

Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.

După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.

Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice

De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.

Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.

Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.

Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol

Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.

Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.

Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending