Disputa din Partidul Național Liberal dintre tabăra condusă de premierul și președintele PNL, Ilie Bolojan, și gruparea anti-Bolojan, din care face parte și președintele CJ Brașov Adrian Veștea, a ajuns într-o nouă etapă în instanță. Tribunalul București a decis azi suspendarea provizorie a hotărârii prin care a fost convocat la 21 iunie Congresul extraordinar al partidului, congres în urma căruia Ilie Bolojan a fost reales în fruntea formațiunii și și-a desemnat o nouă echipă de conducere, în care contestatarii săi nu s-au mai regăsit.
Practic, în acest moment, cu hotărârea de convocare suspendată, PNL revine la formula de conducere de dinainte de 21 iunie, în care Adrian Veștea și o parte dintre cei care l-au susținut pentru a forma un Guvern ocupă funcții de de conducere. Mai exact, deși decizia Tribunalului București nu repune explicit în funcție vechea conducere a PNL, ea suspendă actul care a stat la baza Congresului Extraordinar din 21 iunie, în urma căruia PNL a dobândit o nouă conducere. Astfel, contestatarii lui Bolojan por susține că efectele Congresului nu ar trebui aplicate, ceea ce ar însemna revenirea la situația anterioară Congresului.
Decizia de azi a instanței este provizorie, până la judecarea pe fond a speței și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel București.
Tot astăzi, Tribunalul București a amânat pentru 8 iulie procesul în cazul celei de-a doua ordonanțe, cea in care tabăra anti-Bolojan solicită suspendarea hotărârilor adoptate la Congres, respectiv a hotărârii prin care Ilie Bolojan a fost reales președinte cu o nouă echipă de conducere. Procesul a fost deschis de 18 membri PNL, printre care și președintele al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, alături de Hubert Thuma,Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisiei, Andrei Baciu, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Ioan Bogdan, Ion Iordache, Ciprian Pandea, George Scarlat, Dragoș Soare, Răzvan Prișcă, Sebastian Rusu și Aneta Matei.
Dacă prima ordonanță, cea decisă astăzi, rămâne definitivă, cea de-a doua rămâne practic fără obiect.
Dacă PNL va formula apel la ordonanța președințială de azi, Curtea de Apel București va decide dacă suspendarea convocării Congresului rămâne în vigoare. În același timp, pe rolul Tribunalului București urmează să fie judecat procesul pe fond privind anularea hotărârii de convocare a Congresului, dosar pentru care instanța nu a stabilit încă primul termen.
Adrian Veștea încearcă să își păstreze influența în partid
Pentru organizația PNL Brașov, decizia de azi precum și procesele aflate pe rol au o miză politică importantă. Adrian Veștea a făcut parte din echipa care a condus partidul înainte de venirea lui Ilie Bolojan și se numără printre liderii care contestă modul în care a fost organizat Congresul extraordinar. În urma congresului, oamenii considerați apropiați de Veștea au rămas în afara noii conduceri centrale, ceea ce a diminuat influența organizației brașovene în structurile naționale ale partidului.
Mai multe procese deschise împotriva de taberele din PNL
Acțiunea soluționată acum de Tribunalul București, prin ordonanța președințială este doar unul dintre procesele prin care gruparea din jurul Veștea-Thuma și a celorlalți lideri contestă deciziile luate de noua conducere a partidului.
Pe lângă speța amânată pentru pentru 8 iulie, în care aceiași reclamanți solicită suspendarea hotărârilor adoptate în cadrul Congresului, inclusiv alegerea lui Ilie Bolojan ca președinte al PNL, în paralel, la Tribunalul Ilfov sunt înregistrate alte procese privind suspendarea unor decizii interne ale partidului și solicitări de daune morale.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!