BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Aeroportul Brașov, maxim 70 de milioane de euro de...

Aeroportul Brașov, maxim 70 de milioane de euro de la Comisia Europeana. Contractul trebuie semnat până în decembrie 2020

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
18 OCTOMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
Aeroportul Brașov, maxim 70 de milioane de euro de la Comisia Europeana. Contractul trebuie semnat până în decembrie 2020
Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav este aproape de a obține o sumă  de până la 70 de milioane de euro din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Minstrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, spune că s-au făcut deja principalii pași pentru a convinge Comisia Europeană să ramburseze o parte dintre sumele cheltuite sau care se vor cheltui de acum încolo pentru construirea aeroportului.   
„În patru luni am făcut pași importanți pentru ca aeroportul să poată primi fonduri europene. Am pornit de la punctul în care aeroportul nu era cuprins în POIM și nu era un proiect inclus în lista celor de finanțat cu fonduri europene. În debutul mandatului meu am avut o discuție cu echipa de implementare de la Consiliul Județean, cu președintele CJ și am agreat că putem să includem proiectul AIBG în obiectivele eligibile pentru finanțare prin POIM. Au urmat întâlniri cu Consiliul Concurenței, iar în septembrie, discuții informare cu Comisia Europeană, legat de acordul lor pentru începerea documentației de finanțare. Acordul final s-a dat în 9 octombrie, când ni s-a aprobat să începem procedurile pentru a obține fonduri prin POIM. Pe 11 octombrie, Ministerul FOndurilor Europene a trimis la Luxembourg scrisoarea oficială privind includerea Aeroportului Brasov pe lista proiectelor pregătite cu sprijin BEI / Jaspers. Experții BEI / Jaspers vor avea rolul de a asista beneficiarul (CJ Brașov) în notificarea privind ajutorul de stat, vor revizui masterplanul de investiții al aeroportului, studiile de fezabilitate, studiile privind impactul asupra mediului, așa încât să fie conforme cerințelor finanțării UE, vor întocmi cerea de finanțare.“, a explicat ministrul Roxana Mînzatu. 
Astfel, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimba a devenit un proiect care poate avea parte de maxim 70 de milioane de euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare, bani cu care, pe de o parte, să fie decontate o parte din lucrările deja făcute, iar pe de altă parte, să fie achitate cele care au fost contractate.   „Există o discuție legată de pistă, care a fost realizată în ciclul bugetar european anterior, însă în rest, investițiile realizate în ultima perioadă, cum sunt căile de rulare, de exemplu, sau cele contractate sau pe cale de contractare, cum este terminalul, sunt luate în considerare să fie eligibile pentru a fi decontate“, a mai spus Roxana Mînzatu.  Contractul de finanțare a aeroportului, prin POIM trebuie cel târziu semnat până la finalul lui 2020. Până în 2023 se pot deconta ultimele facturi pentru cheltuielile făcute. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie
09 NOIEMBRIE 2026

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD
09 NOIEMBRIE 2026

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție