Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat, luni seară, două ținte aeriene aflate la aproximativ 24 de kilometri nord-est de Vâlcove, în Ucraina, în apropierea graniței cu România. Incidentul a declanșat o alertă aeriană care a durat aproape două ore.
Țintele au fost identificate la ora 23:30. La doar 13 minute distanță, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au decolat pentru a monitoriza situația, în cadrul misiunii de Poliție Aeriană Întărită.
Operațiunea a fost suplimentată după miezul nopții: la ora 00:05, un elicopter IAR-330 Puma SOCAT al Forțelor Aeriene Române a decolat și el pentru a se alătura misiunii. Anterior, la ora 23:56, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență transmisese un mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului Tulcea, în urma notificării venite de la Centrul Național Militar de Comandă.
Explozii semnalate pe teritoriul Ucrainei
Pe durata misiunii, piloții au raportat explozii produse pe teritoriul ucrainean. Ministerul Apărării Naționale a precizat că, în tot acest timp, nu au fost înregistrate pătrunderi în spațiul aerian al României. Alerta s-a încheiat la ora 01:15.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!