”Cred că necesită o regândire "Cerbul de aur", o redefinire a lui. Poate într-un alt cadru, poate într-o altă dimensiune, cu un alt buget. "Cerbul de aur" este o tradiţie, dar cu siguranţă nu îşi mai are rostul în Piaţa Sfatului şi să blocheze tot centrul oraşului, pentru că nu este un festival care să atragă cu adevărat. Nu e un magnet pe zona culturală. Este o discuţie pe care ar trebui să o rezolve o analiză şi o strategie şi de aceea avem nevoie de un manager cultural în Primărie. Şi am în vedere pe cineva, dar toate la timpul lor”, a declarat primarul Brașovului.
Reacția TVR: „Cerbul de Aur a fost întotdeauna rezultatul unui parteneriat tradiţional, puternic şi pozitiv”
Brandul „Cerbul de Aur” este în proprietatea Televiziunii Române, iar instituția i-a transmis primarului Brașovului, printr-un comunicat de presă:„Cerbul de Aur este un concept şi brand al Televiziunii Române. Nimeni nu poate interveni în modificarea lui. Deci nici primarul ales al Brașovului (...) Cerbul de Aur a fost întotdeauna rezultatul unui parteneriat tradiţional, puternic şi pozitiv, între Televiziunea publică, Ministerul Culturii, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Braşov. Televiziunea Română rămâne în așteptarea unui dialog aplicat, constructiv şi deschis despre potenţialul generos şi continuitatea acestui Festival. De altfel, managementul TVR va include organizarea acestui Festival în proiecţia bugetară a anului viitor”.Totodată, Televiziunea Română a mai menționat în comunicat faptul că „Pentru că a fost menţionat cuvântul "tradiţie" vă reamintim că Cerbul de Aur este singurul Festival din România, transmis în direct, cu o istorie de peste şaizeci de ani şi cu un palmares de nouăsprezece ediţii. Este unul dintre primele festivaluri de interpretare din Europa. La ei, organizatorii, miniştrii, primarii, nu se ating de conceptul acestora, locaţiile sunt consacrate şi nimeni nu se gândeşte la înlocuirea lor. Ci la dezvoltarea lor. Tradiţia înseamnă continuitate”.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!