Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov investește în modernizarea flotei de transport al pacienților, având în plan să achiziționeze până la finalul acestui an o ambulanță tip B2. Vehiculul este estimat la 630.000 de lei fără TVA. Procedura de achiziție publică a fost recent lansată, ofertele fiind așteptate până la 30 octombrie.
Conducerea spitalului explică, în caietul de sarcini al licitației, că vrea să-și mențină capacitatea de a transporta pacienții în siguranță și rapid, sub asistență medicală. Transporturile sunt necesare între spital și alte unități medicale, pentru transferuri, pentru investigații sau în alte situații în care pacientul trebuie mutat sub supraveghere medicală. Necesitatea decurge, în principal, din volumul activității medicale și din numărul pacienților care au nevoie de transfer sau de transport asistat.
„Avem nevoie de un parc auto suficient și funcțional pentru desfășurarea neîntreruptă a activității medicale”, se mai arată în caietul de sarcini care însoțește această achiziție.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!