BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Ample controale în piețele brașovene

Ample controale în piețele brașovene

B
De BvM
30 SEPTEMBRIE 2013
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Ample controale în piețele brașovene
piata_fructe_legume Prefectul Brașovului, Mihai Mohaci, a semnat astăzi un ordin de prefect prin care dispune efectuarea unor ample controale în piețele agroalimentare din Brașov. Scopul campaniei este indentificarea intermendiarilor și verificarea modului în care aceștia respectă legislația. „Când merg în piață, cetățenii nu știu cine este producător și cine este comerciant. Am cerut Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului (CRPC) Brașov să verifice toate documentele vânzătorilor și să dispună afișarea datelor de identificare ale celor care commercializă produse agroalimentare”,  a declarat prefectul. De cealaltă parte, șeful CRPC, Sorin Susanu, a anunțat că astfel de controale au fost efectuate și în urmă cu patru luni, una dintre măsurile dispuse fiind chiar afișarea datelor de identificare ale vânzătorilor. „Acum va trebui să verificăm doar modul în care comercianții s-au conformat”, a spus el.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică
09 NOIEMBRIE 2026

Parc fotovoltaic jefuit noaptea la Făgăraș: Peste 2000 de metri de cabluri furate ca la carte. Un un tânăr de 18 ani, reținut, doi minori trimiși la evaluare psihologică

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl
08 NOIEMBRIE 2026

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov
08 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov