BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › ANALIZĂ FOTO. Cum a crescut zona nouă a cartierulu...

ANALIZĂ FOTO. Cum a crescut zona nouă a cartierului Tractorul din Brașov în 15 ani. Marea schimbare s-a produs până în anul 2020

S
De Sebastian Aldea
07 AUGUST 2025
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
ANALIZĂ FOTO. Cum a crescut zona nouă a cartierului Tractorul din Brașov în 15 ani. Marea schimbare s-a produs până în anul 2020

Una dintre cele mai aglomerate zone din Brașov, Tractorul nou, s-a dezvoltat accelerat în aproximativ 10 ani. Evoluția acestei zone a orașului poate fi urmărită cu ușurință, comparând imaginile din satelit realizate de-a lungul anilor. Un astfel de exercițiu le-am realizat și noi, urmărind evoluția terenului de vis - a - vis de Centrul Comercial Coresi.

Cartierul Tractorul: anul 2005 vs. anul 2010


Astfel, din imaginile satelitare se observă că în anul 2005, în locul zonei comerciale mai erau hale, iar pe cealaltă parte a străzii 13 Decembrie era doar un câmp. De altfel, în acea perioadă, lângă drum, brașovenii mai aprindeau încă grătarele, ca în vremurile în care Tractorul era un simplu cartier industrial.

La momentul respectiv din 2005, pe care l-am analizat, strada Ioan Socec era granița zonei locuite, deci practic, granița cartierului.


În anul 2010, strada Ioan Socec nu mai era o „graniță”, pentru și pe latura dinspre Rulmentul au apărut mai multe construcții.

Foto: Tractorul în 2005 vs. Tractorul în 2012


Peisaj complet schimbat în anul 2019

Au urmat noi proiecte imobiliare, iar în anul 2019 zona era schimbată radical, strada 13 Decembrie devenind una care tăia în două cartierul. Ulterior, până în 2025 nu s-au produs mari schimbări.
Practic, marele „val imobiliar” a fost în perioada 2010 - 2020.

A fost o perioadă în care Primăria Brașov a fost extrem de permisivă în ceea ce privește autorizarea construcțiilor, iar dezvoltatorii au valorificat din plin această oportunitate.

A fost o perioadă în care străzile rămâneau la stadiul de drumuri de pământ, blocurile erau construite la mică distanță, spațiile verzi lipseau, la fel și locurile de joacă sau parcările, iar presiunea pusă pe autoritățile locale a crescut constant. Primăriei i se cerea insistent să modernizeze străzile, iar autoritatea locală se vedea în imposibilitatea de a face acest lucru, pentru că terenurile pe care urmau să fie realizate drumurile erau proprietate privată.

Foto: Tractorul în 2012 vs. Tractorul în 2019

Noile reguli, impuse poate prea târziu


Abia în anul 2018, municipalitatea a considerat că trebuie să impună noi reguli, una dintre ele fiind cea prin care dezvoltatorii aveau obligația să amenajeze drumurile. Noua regulă nu și-a produs efectele așteptate, pentru că în Tractorul nou nu a crescut semnificativ numărul drumurilor asfaltate.

Foto: Tractorul în 2025


Drumurile din Tractorul nou, subiect de dispută între George Scripcaru și Allen Coliban

Acum, în anul 2025, situația drumurilor din acest cartier este un subiect de dispută între George Scripcaru (actualul primar, care a condus orașul și în perioada „exploziei” imobiliare) și fostul primar, Allen Coliban.

George Scripcaru acuză fosta conducere a primăriei că, după anul 2020, a emis certificate de edificare unor dezvoltatori care nu au respectat regula instituită în anul 2018, fără, însă, a face vreo referire la ce s-a întâmplat înainte de momentul 2018.

De cealaltă parte, fostul primar Allen Coliban spune că regula era imposibil de aplicat, din moment ce se construiau blocuri între alte blocuri și, chiar dacă ar fi fost respectată regula, problema nu era rezolvată, pentru că s-ar fi asfaltat tronsoane de străzi. În plus, și el a invocat problema situației juridice a terenurilor.
Pentru viitor, încă nu există o strategie foarte bine închegată.

Actuala administrație vorbește de modernizări, însă nu a dat foarte multe detalii, cu excepția avertizării dezvoltatorilor că, dacă nu modernizează drumurile riscă să li se anuleze certificatele de edificare a blocurilor sau nu vor primi autorizații de construite pentru noi blocuri.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov
07 NOIEMBRIE 2026

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov