Brașov Metropolitan
›Investitii ›
Anul viitor încep lucrările de reabilitare a drumu...
De Mihaela Parghel
30 DECEMBRIE 2020
Contractul pentru Proiectului Tehnic și execuţia lucrărilor de reabilitare a Drumului Județean 108 Hărman – Sânpetru (km 0+000 – 4+380) a fost atribuit, iar de anul viitor vor începe lucrările propriu-zise, a anunțat Consiliul Județean Brașov. Valoarea estimată a proiectului a fost de 18.821.720,68 lei (cu TVA), achiziţia strârnind un mare interes din partea operatorilor economici.
Astfel, au fost depuse opt oferte pentru acest contract, iar în urma verificării conformității documentelor şi după parcurgerea etapelor de evaluare tehnică și financiară, membrii comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul CJ Braşov au desemnat câştigătoare oferta prezentată de Asocierea SC Valdek Impex SRL - SC Beta-Cops SRL. Aceasta a ocupat primul loc în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire şi verificarea documentelor-suport, cu propunerea financiară de 14.270.530,65 lei (fără TVA). Ofertantul câştigător a propus doi subcontractanţi: SC IGUT SRL, pentru realizarea proiectării şi execuţiei relocării reţelor electrice, respectiv SC Flash Lighting Services SRL, care se va ocupa de serviciile de proiectare edilitare.
Contractul pentru realizare „Proiect Tehnic şi Execuţie - Reabilitare DJ 108 Hărman – Sânpetru, km 0+000 – 4+380” urmează să fie semnat la începutul anului viitor, după trecerea perioadei de contestaţii, prevăzută de legislaţia achiziţiilor publice.
În cadrul contractului sunt incluse proiectarea, execuția și asistența tehnică a proiectantului pentru reabilitarea drumului județean DJ 108, în lungime de 4,380 km. De asemenea, vor fi realizate proiectarea și execuția lucrărilor de deviere sau de protejare a rețelor de utilități situate pe amplasamentul drumului. Potrivit caietului de sarcini, proiectarea lucrărilor ar urma să dureze 3 luni, iar termenul de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, din care 16 luni sunt alocate pentru reabilitarea drumului şi 8 luni, pentru devierea reţelelor.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Mihaela Parghel
Alte știri de interes
06 NOIEMBRIE 2026
Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până „la noi ordine”
06 NOIEMBRIE 2026
Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi
06 NOIEMBRIE 2026
FOTO. Brașovul are cel mai mare brad de Crăciun din România. El a ajuns aseară în Piața Sfatului
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!