„Se fac multe speculații răuvoitoare, sunt lansate de către neaveniți mesaje care nu au nici o legătură cu problemele interne reale ale PMP, s-a creat o veritabilă campanie de linșaj mediatic, deopotrivă prin social-media, împotriva unor lideri ai PMP și, din păcate, a familiilor acestora, situație inacceptabilă care ne determină să reacționăm în solidar. S-a ajuns aici din cauza indeciziei de la nivelul conducerii PMP, din pricina lipsei de dialog, a alimentării consecvente a unor conflicte, în locul preocupării și acțiunii hotărâte pentru dezamorsarea acestora. De șase luni, nu s-a găsit nicio soluție în privința desemnării unui secretar general, de trei luni, în pofida apelurilor repetate care i-au fost adresate, președintele PMP nu a mai convocat nicio ședință, nicio dezbatere la nivelul structurilor statutare ale PMP, de natură a detensiona atmosfera politică tot mai încordată și deteriorată din interiorul partidului. Nu s-a mai dialogat de la nivel central nici măcar cu aleșii locali, care reprezintă zestrea noastră pragmatică, meritorie și concretă, rod al campaniilor electorale grele pe care le-am purtat la alegerile locale și generale (...) Pentru toate acestea, ne reîntoarcem în 19 februarie în congres și susținem Moțiunea lui Eugen Tomac, «PMP – un nou început pentru o Românie creștin-democrată». Facem acest lucru asumându-ne deschis parcursul politic pentru a reveni astfel întăriți pe scena politică, cu proiectele care au consacrat PMP”, susțin semnatarii contractului.
09 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!