„Având în vedere cifrele de colectare, se înțelege că automatul are nevoie aproape permanent de o echipă care să golească recipientele și să asigure mentenanța acestuia, pentru că pe parcursul exploatării pot apărea unele disfuncționalități. Cele mai mari probleme sunt cauzate de ambalajele negolite complet de conținut sau de cele deformate, care pot bloca instalațiile interioare ale aparatului. Astfel de incidente apar aproape zilnic, pentru că unii dintre cei care utilizează sistemul nu respectă toate indicațiile producătorului, chiar dacă acestea sunt trecute foarte clar și lizibil, chiar pe aparat”, a declarat managerul general al Brai-Cata, Bogdan Constantinescu.În aceste condiții, responsabilii de administrarea automatului fac apel la utilizatori să depoziteze ambalajele, funcție de materialul din care sunt realizate și să așeze în fanta de colectare doar ambalaje nedeformate, cât mai curate și golite de aventuale resturi. De la jumătatea acestei luni, prin decizia Primăriei Municipiului Brașov, cea care susține sistemul de recompensare a utilizatorilor, au fost operate câteva modificări în privința eliberării tichetelor de colectare și a preschimbării acestora în bilete de călătorie. În prezent, automatul eliberează un voucher care însumează toate ambalajele predate, reducându-se astfel cantitatea de hârtie consumată. Tichetele astfel obținute pot fi preschimbate la orice casă de bilete RATBV din Brașov, nu doar în cea din Livada Poștei, însă nu mai sunt eliberate în format fizic, ci sunt încărcate de către operatorii caselor de bilete, pe cardurile electronice.
10 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!