BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Aro Palace a deschis un nou proces pentru Cetățuia...

Aro Palace a deschis un nou proces pentru Cetățuia Brașovului. Care sunt pretențiile fostului proprietar al monumentului

O
De Otilia Comsa
31 IANUARIE 2024
Publicitate Reclamă
Aro Palace a deschis un nou proces pentru Cetățuia Brașovului. Care sunt pretențiile fostului proprietar al monumentului

După ce a pierdut dreptul de proprietate asupra Cetățuii Brașovului, SC Aro Palace SA încearcă acum altă strategie: nu mai vrea clădirea, dar cere bani. Mai exact, Aro Palace a deschis un proces la Tribunalul Brașov împotriva Statului Român prin prin Ministerul Finanțelor, prin care solicită obligarea reclamatului la plata sumei de 3.300.000 euro (16.398.690 lei la cursul BNR de 1 euro = 4,9693 lei). Suma respectivă, au argumentat reprezentanții Aro Palace, reprezintă prejudiciu suferit ca urmare a ieșirii bunului din patrimoniul acesteia.

În judecată este chemată și Primăria Brașov, dar nu de către Aro Palace, ci de către Statul Român. Astfel, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Statul Roman prin Ministerul Finanțelor a formulat la o cerere de chemare in garanție a Municipiului Brașov, prin care solicită instanței de judecată ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată formulată de Aro Palace, să dispună obligarea
Municipiului Brașov la plata prejudiciului, având în vedere că monumentul este acum în proprietatea Primăriei Brașov.
Pentru reprezentarea municipalității brașovene în instanță, Primăria Brașov vrea să apeleze la o casă de avocatură, o decizie în acest sens fiind pe ordinea de zi a Consiliului Local Brașov din 31 ianuarie. Pentru reprezentarea municipiului Brașov în instanță, este luat în calcul avocatul Adrian Rusu, cel care a câștigat procesele prin care Cetățuia a trecut din proprietatea Aro Palace în cea a Statului Român.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei