"Observând aceste riscuri pe care le reprezintă artificiile, în toată lumea se caută alternative sustenabile care să ne facă să ne bucurăm în continuare de magia sărbătorilor, cum ar fi dispozitivele şi aranjamentele luminoase LED, spectacolele cu drone de agrement, jocurile şi proiecţiile de lumini sau tuburile cu confetti biodegradabile. Este timpul să păşim şi noi, ca ţară, într-o nouă eră bazată pe respect şi incluziune, iar eu, împreună cu echipa de la minister, analizăm constant variantele cele mai durabile pe care să le putem implementa spre beneficiul tuturor", a declarat Ionuţ Banciu, în comunicat.Cei mai mari poluanţi pe care îi degajă artificiile sunt pulberile în suspensie, cu indicatorii PM10 şi PM2.5, dar şi particule ultrafine - sub 0,3 microni în diametru sau compuşi organici volatili. Pe lângă înrăutăţirea calităţii aerului, aceşti compuşi poluează şi fonic şi, în unele cazuri, emană mirosuri pestilenţiale sau produc deşeuri pirotehnice. De asemenea, particulele rezultate din explozia artificiilor pot fi dăunătoare dacă pătrund în sol sau apă, a menţionat sursa citată.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!