Câteva zeci de brașoveni au participat ieri, la sala Patria, la o dezbatere publică privind construirea unui complex apart-hotel pe Dealul Warthe, dezvoltator fiind Maurer Imobiliare....
Noile salarii din Consiliul Județean a creat trei tabere în administrația județeană. Administratorul public și directorii, funcționarii și personalul contractual. Legea salarizării personalului din sistemul bugetar...
După ce a fost în șantier aproximativ 4 ani, proiectul de restaurare a Cetății Feldioara, prima fortificație construită de teutoni în Țara Bârsei a ajuns la...
În anul 2012, de Ziua Copilului era inaugurat parcul din Noua, amenajat pe câteva hectare de pajiște din jurul lacului. Investiția, în valoare de peste 2...
Artizanii din Țara Bârsei își vor prezenta meșteșugurile în Olanda, la Rotterdam, încercînd să le arate străinilor cite ceva din tradițiile Brașovului. La Rotterdam vor ajunge...
Orchestra Simfonică de Tineret din Haga a cântat marți seara în Piața Sfatului. Concertul a făcut parte din turneul transilvan al orchestrei. Pe scenă au urcat...
de Sebastian Aldea De două zile m-am întors dintr-o tabară care parţial s-a desfăşurat în Republica Moldova. Am plecat cu gândul că orice loc nou în...