Connect with us

Cotidian

Autospeciala de transport roboţi de la ISU Braşov, trimisă la locul accidentului feroviar din Mehedinţi

Published

on

Autospeciala de transport roboţi de la ISU Braşov a fost trimisă la locul accidentului feroviar din Mehedinţi, pentru a acorda sprijin la momentul transvazării combustiilului, a informat, marţi seară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Autospeciala va interveni în localitatea Prunişor, unde un tren încărcat cu combustibil a deraiat marţi.

„Preventiv, pentru optimizarea misiunii de răspuns, s-a dispus măsura trimiterii la faţa locului a autospecialei transport roboţi de la ISU Braşov. Mijlocul tehnic asigură sprijinul echipajelor de intervenţie la momentul transvazării combustibilului”, au transmis reprezentanţii IGSU, citaţi de Agerpres.

Şeful Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a precizat anterior, într-o declaraţie de presă, că vagoanele neafectate nu pot fi decuplate, întrucât în timpul manevrelor s-ar produce scântei şi ar exista risc de explozie. Singura soluţie este transvazarea încărcăturii, însă cel mai apropiat utilaj specializat se afla la Suceava şi ar putea ajunge abia miercuri, în jurul orei 10,00.

„Am solicitat să caute alte utilaje mai apropiate de locul incidentului, sperăm să se găsească şi să putem să rezolvăm problema mai rapid. Dacă nu se va găsi alt utilaj, înseamnă că transvazarea va începe abia mâine, în jurul prânzului, timp în care măsurile preventive, inclusiv închiderea drumului naţional (…), vor rămâne în vigoare până la rezolvarea problemei”, a declarat Arafat.

El a menţionat că pompierii au intervenit şi cu o autospecială CBRN, care a efectuat măsurători de specialitate, iar valorile rezultate nu indică riscul producerii unei explozii la acest moment.

Accident feroviar, în care a fost implicată o garnitură de 27 de vagoane încărcate cu benzină

Trei autospeciale de pompieri, dar şi poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, SCRCF Craiova şi autorităţi judeţene intervin, marţi seară, în zona localităţii Prunişor din judeţul Mehedinţi, la locul deraierii unor vagoane încărcate cu benzină, a informat IGSU.

În accidentul feroviar a fost implicată o garnitură de tren, formată din 27 de vagoane încărcate cu benzină. Pentru informarea populaţiei şi luarea măsurilor de autoprotecţie a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.

„Două dintre acestea sunt răsturnate, iar alte trei deraiate, fiind identificate scurgeri de carburant. Forţele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la faţa locului, respectiv două autospeciale de stingere şi o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor şi preîntâmpinarea unor situaţii care să pună în pericol comunităţile din apropiere”, se precizează într-un comunicat al IGSU.

Conform aceleiaşi surse, echipajele operative au pus în aplicare toate măsurile legale specifice în astfel de situaţii, respectiv balizarea zonei, executarea un dispozitiv de protecţie, evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 de metri faţă de locul intervenţiei şi devierea temporară a traficului rutier pe DN 6.

Traficul feroviar pe distanţa Igiroasa – Tâmna (linie simplă electrificată) este oprit temporar marţi seara, din cauza deraierii în HM Igiroasa a cinci vagoane (trei deraiat şi două răsturnate) din compunerea unui tren de marfă, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Trenul aparţine operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM, avea în compunere 27 de vagoane şi circula pe distanţa Brazi – Drobeta-Turnu Severin. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending