BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Educație › BAC 2026: Primele informații despre subiectele pe ...

BAC 2026: Primele informații despre subiectele pe care le-au primit elevii la Limba și literatura română. Bacovia la profilul real, Arghezi la uman

O
De Otilia Comsa
29 IUNIE 2026
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
BAC 2026: Primele informații despre subiectele pe care le-au primit elevii la Limba și literatura română. Bacovia la profilul real, Arghezi la uman
Peste 130.000 de absolvenți de liceu au susținut luni prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026, la Limba și literatura română. Primele informații arată că elevii de la profilul real au avut de redactat un eseu despre George Bacovia, iar cei de la uman despre Tudor Arghezi.

Peste 130.000 de absolvenți de liceu din România au susținut luni prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat 2026, cea la Limba și literatura română. Ministerul Educației urmează să publice subiectele și baremul oficial de corectare la ora 15:00, pe platforma subiecte.edu.ro.

Până la publicarea variantelor oficiale, au apărut primele informații privind cerințele primite de candidați în sălile de examen.

Potrivit Euronews România, la Subiectul I, elevii au avut de analizat un fragment din volumul „Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat”, de Pia Pillat. La punctul B, candidații au avut de redactat un text argumentativ de minimum 150 de cuvinte, în care au trebuit să răspundă la întrebarea dacă pregătirea pentru un examen presupune renunțarea la activitățile preferate.

La Subiectul al III-lea, notat cu 30 de puncte, cerințele au fost diferite în funcție de profil. Elevii de la profilul real au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile unui text poetic studiat aparținând lui George Bacovia („Plumb”), în timp ce absolvenții de la profilul uman au primit o cerință similară, având ca autor Tudor Arghezi.

Trei subiecte la examenul de Limba și literatura română

Examenul de bacalaureat la Limba și literatura română este împărțit în trei subiecte.

Primul pornește de la un text la prima vedere și testează înțelegerea și interpretarea acestuia, precum și capacitatea de argumentare a candidaților. Al doilea verifică analiza unui text și utilizarea noțiunilor de teorie literară, iar al treilea constă în redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte pe baza unei opere sau a unui autor studiat, cerințele fiind diferite pentru profilurile real și uman.

După primirea subiectelor, candidații au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea cerințelor.

Anul trecut, la profilul uman, absolvenții au redactat un eseu despre relația dintre două personaje dintr-un text narativ studiat de Ion Creangă sau Ioan Slavici, în timp ce elevii de la profilul real au avut de prezentat particularitățile de construcție ale unui personaj din operele celor doi autori.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul
07 NOIEMBRIE 2026

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei