Aproape 40% dintre absolvenții de liceu care și-au încercat din nou șansele la bacalaureat în județul Brașov au reușit să ia medii de peste 6 și au fost declarați admiși Procentul este cu aproape 5% peste cel de anul trecut, de la a doua sesiune de Bacalaureat, arată primele rezultate. Ministerul Educației și Cercetării a publicat, marți, rezultatele inițiale ale celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat, cea din august, înainte de contestațiile care se pot depune azi și mâine. La nivel național, doar 33,8% dintre candidați au promovat, însă în județul Brașov procentul de reușită a este mai mare, elevii brașoveni situându-se peste media țării.
UPDATE - Ora 13.20
IȘJ Brașov a transmis o situație sintetică, privind numărul de candidați înscriși și prezenți și procentului de promovabilitate pe fiecare unitate de învățământ care a avut candidați în cea de a doua sesiune a Bacalaureatului din 2026.

Știre inițială
Cum au stat elevii din Brașov: 94 dintre cei înscriși nu s-au mai prezentat la evaluare
Pentru cea de a doua sesiune a Bacalaureatului, la Brașov s-au înscris 739 de absolvenți de liceu, însă 94 dintre ei nu s-au mai prezentat la examinare.
Din cei 645 de candidați brașoveni prezenți la probele scrise din această sesiune, 251 au promovat, ceea ce înseamnă o rată de reușită de 38,9% pentru toți candidații, cu aproape 5 puncte procentuale peste rezultatul similar din 2025 (34,1%). Aceștia se alătură celor 2835 de absolvenți de liceu care au promovat în acest an „examenul de maturitate”.
Dacă ne uităm strict la absolvenții din promoția curentă (elevii de clasa a XII-a care au terminat liceul chiar în această vară), situația e și mai bună: din cei 445 prezenți, 188 au luat examenul, adică o rată de promovare de 42,2%, cu peste 8 puncte procentuale mai mult decât în 2025 (34,0%) și considerabil peste media națională de 34,9% înregistrată la nivelul întregii țări pentru aceeași categorie de candidați.
Harta ratelor de promovare publicată de minister arată județul Brașov (42,2) printre cele mai bune rezultate din țară la această sesiune, alături de Cluj (41,7%), Caraș-Severin (41,0%) și sectoarele bune ale Bucureștiului.
Două medii peste 9.00, în județul Brașov
111 dintre candidații care s-au înscris și s-au prezentat la a doua sesiune a bacalaureatului au fost foarte aproape de a promova. 21 dintre ei au fost respinși cu medii finale între 5,00 și 5,49, iar 93 au obținut medii între 5,5 - 5,99.
La polul opus însă, în județul Brașov au exista și doi candidați care au obținut medii între 9 și 9,49. Mai exact, cea mai mare medie, potrivit datelor publicate după ora 13.00 de IȘJ Brașov, este 9,3, obținută de un candidat de la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, urmată de 9,2, obținută la Colegiul Național unirea.
Cele mai multe medii, în această sesiune de Bac au fost la limita promovării - adică între 6.00 și 6.49 (148 de candidați). Alți 66 de candidați au obținut medii între 6.5 și 6.99, 24, între 7.00 și 7.49, iar patru, între 8.00 și 8.49.
Cumulat pe ambele sesiuni, Brașovul e printre fruntași
Privind rezultatele pe întregul an, însumând atât sesiunea din vară (iunie-iulie), cât și pe cea din august, imaginea e și mai clară: 90,3% dintre candidații brașoveni din promoția curentă au promovat Bacalaureatul în 2026, una dintre cele mai mari rate din țară, depășită doar de Cluj (91,8%). Pentru toți candidații, indiferent de promoție, rata cumulată în Brașov ajunge la 85,7%.
August 2026, cea mai bună rată de promovare a bacalaureatului „de toamnă”
La nivel de țară, sesiunea a doua a Bacalaureatului 2026 a adus cea mai bună rată de promovare înregistrată în actualul format de examen, reglementat de Legea 1/2011, potrivit ministerului. Din cei 33.455 de candidați înscriși, s-au prezentat 28.481 (o rată de participare de 85,1%), iar 9.623 au promovat proba. Dintre aceștia, 6.700 fac parte din promoția curentă (rată de reușită 34,9%), iar 2.923 sunt absolvenți din promoții anterioare (31,6%).
Ministerul a mai precizat că 56 de candidați au fost eliminați la nivel național pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar cinci elevi din toată țara au obținut medii excepționale, între 9,50 și 9,99.
Rezultatele finale vor fi publicate pe 24 august
Cei nemulțumiți de notele obținute își pot vizualiza lucrările și pot depune contestații, inclusiv electronic, marți, 18 august, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de 19 și 20 august. Conform metodologiei de examen, aplicată din acest an, depunerea unei contestații nu presupune obligatoriu vizualizarea lucrării în prealabil, iar vizualizarea nu obligă la contestație - ea are rol strict informativ, fără recorectare pe loc.
Candidații minori trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte sau reprezentant legal atunci când își vizualizează lucrarea. Cei care aleg să conteste trebuie să completeze, să semneze și să depună o declarație-tip prin care confirmă că știu că nota acordată în urma contestației poate crește sau poate scădea față de nota inițială.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 24 august.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!