BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Fapt divers › Bărbat de 49 de ani, beat-criță la volan, în centr...

Bărbat de 49 de ani, beat-criță la volan, în centrul Brașovului

D
De Daniel Plugaru
25 SEPTEMBRIE 2021
Publicitate Reclamă
Bărbat de 49 de ani, beat-criță la volan, în centrul Brașovului
Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov au surprins în trafic, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un șofer în vârstă de 49 de ani, care s-a urcat la volan în vizibilă stare de ebrietate, conducând chiar prin centrul orașului.  Într-o acțiune de control care a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01.45, polițiștii l-au oprit în trafic pe bărbatul de 49 ani, care conducea pe strada Iuliu Maniu. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,77 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Șoferul s-a ales cu permisul suspendat și cu dosar penal.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, a anunțat IPJ Brașov. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi
10 NOIEMBRIE 2026

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi