Administrația Fondului de Mediu a aprobat șase cereri de finanțare cu o valoare totală de 20 de milioane de lei, pentru investiții la sportive sportive ce vor găzdui probe sportive în cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediția de iarnă, 2027. Pentru a putea aloca acești bani, AFM a înființat un program special pentru finanțarea investițiilor menite a crește eficiența energetică a domeniilor schiabile, patinoarelor sau a altor amenajări destinate sporturilor de iarnă.
Pe lista localităților care au obținut finanțarea este și Râșnovul, care va beneficia de suma de 3.600.000 lei, iar primarul orașului, Horia Motrescu, a precizat că banii vor fi folosiți pentru realizarea unei instalații de nocturnă la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile.
Cofinanțare de la bugetul local, pentru instalația de nocturnă
„Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4,2 milioane de lei, iar potrivit Ghidului de finanțare pentru acest program, noi va trebui să suportăm 20% din valoarea eligibilă, adică în aproape 700.000 de lei”, a declarat Motrescu.
De asemenea, el a declarat că de la bugetul local va fi alocată suma de aproximativ 350.000 - 400.000 de lei, pentru a crește puterea transformatorului electric ce deservește trambulinele de sărituri cu schiurile.
Aproximativ 2,5 milioane de lei pentru elanul trambulinei K 90
Pe de altă parte, tot pentru FOTE 2027 va fi schimbat, în premieră, elanul trambulinei K 90, investiția fiind estimată la 2.500.000 de lei.
„Pentru lucrările la trambulină, finanțarea este asigurată de la bugetul de stat, din alocarea specială pentru FOTE 2027, dar și de la bugetul local”, a continuat primarul Râșnovului.
Pentru ambele investiții, edilul a spus că pentru ambele investiții licitațiile vor fi lansate în cel mai scurt timp, iar lucrările trebuie terminate în acest an.
FOTE se va desfășura în perioada 14 - 21 februarie 2027 pe baze sportive din Brașov, Râșnov, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Predeal, Cheile Grădiștei.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!