Modernizarea uneia dintre cele mai importante magistrale feroviare din România primește o nouă sursă de finanțare. Guvernul a aprobat, joi, un memorandum prin care România va contracta un împrumut de 630 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), bani destinați proiectului de modernizare a liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara.
Memorandumul aprobat poartă denumirea „Aprobarea negocierii contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 630 de milioane de euro, pentru susținerea proiectului Linia de cale ferată Brașov-Sighișoara Cofinanțare aferentă fondurilor UE- și a semnării acestuia; acordarea împuternicirii de semnare ministrului Finanțelor”.
Împrumutul face parte dintr-un program mai amplu prin care România poate contracta până la 4,975 miliarde de euro de la BEI pentru cofinanțarea unor investiții majore în infrastructura de transport, incluse în Programul Transport 2021–2027 și în Mecanismul pentru Interconectarea Europei.
Printre proiectele finanțate se numără:
- reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara, parte a magistralei Brașov – Simeria;
- modernizarea complexului feroviar Port Constanța – Palas;
- modernizarea liniei Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Caransebeș;
- extinderea Magistralei M4 de metrou, Gara de Nord – Gara Progresu.
Linia feroviară Brașov – Sighișoara, cu o lungime de 112,55 kilometri, este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură feroviară din România, fiind finanțată inițial prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), iar ulterior prin Programul Transport 2021–2027.
„Împrumutul propus va sprijini autoritățile române în acoperirea contribuției necesare de la bugetul de stat, prin finanțarea deficitului bugetului de stat creat/existent pe parcursul implementării proiectului”, se arată în Memorandum.
Potrivit documentului citat de Club feroviar, finanțarea acordată de Banca Europeană de Investiții va avea o perioadă de rambursare de până la 27 de ani și va asigura partea de cofinanțare națională necesară continuării lucrărilor pe unul dintre cele mai importante coridoare feroviare care traversează județul Brașov.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!