BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Bod, prima localitate din Brașov cu pădure urbană....

Bod, prima localitate din Brașov cu pădure urbană. În cât timp va fi finalizat proiectul (VIDEO)

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
03 OCTOMBRIE 2024
Publicitate Reclamă
Bod, prima localitate din Brașov cu pădure urbană. În cât timp va fi finalizat proiectul (VIDEO)

Locuitorii comunei Bod vor avea o pădure parc în care să se relaxeze sau să desfășoare diferite activități. Proiectul este într-o fază incipientă, spune primarul comunei, și ar putea fi materializat în aproximativ 6 ani.

Potrivit primarului Sergiu Arsene, pentru această investiție, în ședința de plen din luna septembrie, Consiliul Local a aprobat tema de proiectare.

„Avem în plan ca pe o suprafață totală de 40 de hectare vor fi amenajate păduri parc și păduri urbane. Este o continuare a unui proiect inițiat în anul 2018, prin care a fost declarată o arie naturală protejată de interes local, «La stejari», unde sunt arbori seculari”, a declarat primarul comunei.

Pentru amenajarea pădurii parc, edilul a precizat că se va folosi teren aflat în proprietatea comunei, dar se vor face și exproprieri, iar în acțiunile de plantare vor fi implicați și elevii bodeni.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările
10 NOIEMBRIE 2026

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă