Bogdan Vasiliu, fost director general al Clubului Sportiv Rapid și fost team-manager al secției de handbal feminin, a fost trimis în judecată pentru delapidare și uz de fals. Procurorii îl acuză că și-ar fi însușit, în șapte rânduri, peste 106.000 de lei din fondurile destinate premierii jucătoarelor de handbal.
Dosarul a fost trimis în instanță de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Potrivit procurorilor, faptele ar fi fost comise în perioada mai-noiembrie 2021, când Vasiliu ocupa funcția de team-manager al secției de handbal feminin a unui club sportiv din București.
Peste 106.000 de lei destinați premierii jucătoarelor au ajuns în buzunarul directorului
Anchetatorii susțin că Bogdan Vasiliu și-ar fi însușit, în șapte ocazii și în baza aceleiași rezoluții infracționale, suma totală de 106.452 de lei. Banii proveneau din fondurile destinate premierii jucătoarelor de handbal și se aflau, potrivit procurorilor, în gestiunea sa.
Pentru a justifica în acte plățile, acesta ar fi restituit casieriei clubului șapte state de premiere aferente unor meciuri disputate în perioada respectivă. Documentele ar fi fost însă semnate în fals, în dreptul jucătoarelor și al celorlalți membri ai lotului, de persoane care nu au fost identificate. Astfel, potrivit procurorilor, s-ar fi creat aparența că banii au ajuns efectiv la beneficiarii premiilor.
„În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în perioada mai 2021 - noiembrie 2021, în calitate de team-manager al secției de handbal feminin a unui club sportiv din București, și-a însușit, în 7 ocazii și în baza aceleiași rezoluții infracționale, suma totală de 106.452 lei din fondurile destinate premierii jucătoarelor, sume pe care le gestiona în fapt. Pentru justificarea scriptică a plăților, acesta a restituit casieriei clubului 7 state de premiere aferente unor meciuri disputate în perioada menționată, înscrisuri care au fost semnate în fals, la rubricile destinate membrilor lotului sportiv, de către persoane rămase neidentificate, fiind astfel creată aparența că sumele de bani au fost efectiv înmânate beneficiarilor”, se arată în comunicatul oficial al Parchetului.
În acest caz, fostul oficial este acuzat de delapidare în formă continuată, în șapte acte materiale, și uz de fals în formă continuată, tot în șapte acte materiale.
Procurorii nu i-au făcut public numele în comunicatul oficial. Însă, potrivit unor surse din anchetă citate de AGERPRES, persoana trimisă în judecată este Bogdan Vasiliu, fost oficial al Clubului Sportiv Rapid.
Nu este primul dosar penal în care apare numele lui Bogdan Vasiliu
Fostul director al Rapidului a mai intrat în atenția procurorilor. În octombrie 2024, Bogdan Vasiliu a fost reținut de DNA într-un alt dosar, în care era cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu. În acel caz, procurorii l-au acuzat că ar fi cerut unui om de afaceri 200.000 de euro, în legătură cu atribuirea unor contracte de închiriere pentru cantina și restaurantul în care luau masa sportivii Clubului Rapid.
Noul dosar vizează însă fapte distincte, despre care anchetatorii susțin că ar fi fost comise în 2021. Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!