BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Brașovul, cu lacăte pe curtea școlii, încă! Progra...

Brașovul, cu lacăte pe curtea școlii, încă! Programul-pilot are regulament şi o listă de şcoli care trebuie deschise. Dar nu este funcţional nici după 5 luni de la aprobare

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
28 NOIEMBRIE 2021
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Brașovul, cu lacăte pe curtea școlii, încă! Programul-pilot are regulament şi o listă de şcoli care trebuie deschise. Dar nu este funcţional nici după 5 luni de la aprobare

Deşi încă din luna iunie Consiliul Local Braşov a aprobat un regulament de deschidere a curţilor şcolii şi în afara programului şcolar pentru cei care vor să facă sport, după cinci luni, niciuna din cele zece unităţi de învăţământ unde Primăria a anunţat că „dă jos lacătul” , în cadrul unui proiect-pilot, nu este deocamdată deschisă.  

10 şcoli în programul pilot – niciuna deschisă deocamdată 

Conform regulamentului aprobat în iunie, curţile şcolilor, cu terenurile de sport aferente ar fi urmat  să fie puse la dispoziţia adolescenţilor şi tinerilor, iar copiii cu vârste mai mici de 10 ani ar fi trebuit însoţiţi de părinţi. Primele zece unităţi de învăţământ unde s-a aprobat deschiderea curţii, pentru activităţi sportive, sunt:

  • Școala Gimnazială nr. 3 - str. Venus nr. 1;
  • Școala Gimnazială nr. 5 - str. Dr. I. Cantacuzino nr. 3;
  • Școala Gimnazială Nr. 8 - Str. Verii 2A;
  • Școala Gimnazială Nr. 9 Nicolae Orghidan, corpul A + B, de pe str. Brazilor nr. 18 și Corpul C, de pe str. Prunului nr. 1;
  • Școala Gimnazială Nr. 11 – Str. Busuiocului nr. 1;
  • Școala Gimnazială Nr 14, Corp C - str. Fagurului nr. 1;
  • Școala Gimnazială Nr. 15 - str. Mihai Viteazu nr. 100;
  • Școala Gimnazială Nr. 31 - str. Simeria nr. 5;
  • Colegiul Național Aprily Lajos - str. După Ziduri nr. 3;
  • Liceul Silvic Dr. Nicolae Rucăreanu - str. Minerva nr. 11.
Niciuna dintre acestea nu este însă deschisă zilnic, între orele 9.00 – 21.00, aşa cum a promis Primăria în urmă cu patru luni.

Şi deocamdată nimeni din partea administraţiei locale nu are o explicaţie prea clară. Viceprimarul Sebastian Rusu a declarat săptămâna trecută că nu ştie exact unde s-au blocat procedurile. 

Regulamentul a fost aprobat în iunie pe repede-înainte

Reamintim că în luna iunie, când a fost aprobat, proiectul de hotărâre a ajuns în Consiliul Local pe ultima sută de metri, unii consilieri atrăgând atenţia că nu au primit draftul de regulament în format fizic, pentru a-l putea analiza cu atenţie.

„Inițial se spunea că de pază se va ocupa Poliția Locală, apoi că această sarcină revine școlilor. Din informațiile prezentate, regulamentul cadru privind redeschiderea școlilor nu se armonizează cu cel de funcționare a Poliției Locale. Înțeleg urgența aprobării acestui proiect, susținem redeschiderea curților școlilor, însă, pentru a avea un cadru normativ coerent, cred că ar trebui amânat”, declara atunci consilierul local Pamela Diaconu. 

Cu toate astea, proiectul a fost aprobat, acum regulamentul există, lista primelor zece şcoli a căror curte ar trebui deschisă şi în afara orelor de curs a fost aprobată. Însă prevederile nu sunt puse în practică nicăieri. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul
07 NOIEMBRIE 2026

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei