Stiri Brasov
Braşovul găzduieşte, în premieră pentru România, o etapă de Cupă Mondială la parapantă

În Piaţa Sfatului, în 19, 20 sau 21 iulie (în funcţie de condiţiile meteo) vor ateriza, la punct fix, cinci parapantişti. Ei vor promova o premieră pentru România: etapa de Cupă mondială de parapantă ce se va desfăşura la Sânpetru între 11 şi 18 august, zi în care, la Sânpetru, se va desfăşura şi un miting de acrobaţie aeriană.
Evenimentul din Piaţa Sfatului este organizat de Asociaţia Club de Zbor „Transilvania” şi Depoul de Artă Braşov, iar partener va fi Primăria Braşov. Parapantiştii vor ateriza la ora 19,30, pe o saltea de 5×5 metri, venind dinspre strada Republicii. Un astfel de salt, spun parapantiştii nu e tocmai simplu, pentru că ei vor trebui să ţină sub control curenţii de aer şi vor fi puşi în situaţia de a se „strecura” printre clădiri. Pe lângă aterizarea la punct fix, în aceeaşi zi, tot în Piaţa Sfatului, vor mai fi expoziţii, demonstraţii şi alte surprize.
- Decolarea se face de pe un munte din jurul Braşovului: Bunloc, Postăvarul, Piatra Craiului sau Sinaia, după care piloţii vor ajunge, cu ajutorul curenţilor ascendenţi, până la nori, dar nu au voie sa intre în nori. Dacă o fac, primesc penalizare.
- Startul se dă din aer la toţi piloţii în acelaşi timp. Linia de start este un cilindru imaginar cu raza de 1 km care se întinde de la pământ până la 3.000 de metri altitudine. În acest cilindru zboara toţi piloţii ca într-un roi de albine şi la ora şi secunda stabilită pornesc pe traseu spre primul punct obligatoriu. De obicei traseele au între 5 şi 20 de puncte obligatorii pe care concurenţii trebuie să le atingă. Nu contează altitudinea la care parapantiştii ating punctul, obligatoriu fiind ca ei să nu pună piciorul pe pământ de la decolare la aterizare.
- Punctele obligatorii vor fi alese în dimineaţa concursului, în funcţie de condiţiile meteorologice. Ele sunt sunt situate în Masivul Bucegi, Masivul Postăvaru, Bunloc, Masivul Piatra Mare, Sânpetru şi Prejmer.
- Lungimea traseelor este cuprinsă între 30 şi 100 km şi toate sosirile vor fi situate în zone de interes turistic.
- După aterizare, piloţii trebuie să prezinte înregistratoarele de zbor cu ajutorul cărora se va face clasamentul. În urma clasamentului, piloţii primesc puncte în clasamentul cupei mondiale de parapantă care are etape pe tot globul.
Până acum s-au înscris pentru etapa de Cupă mondială 83 de piloţi din tări precum Venezuela, Franţa, Germania, Japonia, Danemarca, Rusia, Republica Moldova, Ungaria, Polonia, Australia,Italia, Brazilia, Letonia, Anglia, Finlada, Hong Kong, Slovenia, Danemarca, Suedia, Norvegia.
Această competiţie este şi campionatul naţional al României şi etapă în Cupa României. În 2012, campionul naţional a fost un braşovean, Florin Zorilă.
Programul evenimentului
11 august – Înregistrarea piloţilor
12-17 august:
Desfăşurarea competiţiei.
În toate zilele de competiţie , în fiecare seară, piloţii şi publicul braşovean vor avea parte de multă distracţie.
18 august
- orele 10.00 – 12.00 – mitting de acrobaţie aeriană, organizat de Aeroclubul României;
- ora 12.00 – festivitatea de premiere;
- ora 13.00 – prânzul festiv de închidere.
În zilele de competitie, echipa Draco Volans din Germania va show-uri acrobatice.
Prima Pagina
FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.



Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.



Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.




La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.






„Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .
Prima Pagina
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.
De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.
„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.
O demisie de onoare
În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.
„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.
Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.
„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.
Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.
Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



