Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
Brașovul nu va atinge nici anul acesta obiectivul ...
S
De Sebastian Aldea
28 IANUARIE 2020
Brașovenii vor plăti mai mult pentru gunoi în acest an, tariful perceput populației urmând a fi majorat, printr-o decizie a Consiliului Local Brașov, de la 11,68 lei la 14,17 lei, cu tot cu TVA. Decizia este motivată de autoritățile locale prin faptul că din data de 1 ianuarie 2020 a fost majorată valoarea contribuției pentru economie circulară pentru deşeurile municipale destinate a fi eliminate prin depozitare, de la 30 de lei/tonă, la 80 de lei pe tonă.
Potrivit legislaței, această contribuție se achită de către administratorii depozitelor de deșeuri, iar sumele încasate sunt virate la Administrația Fondului de Mediu (AFM). De asemenea, conform reglementărilor în vigoare, contribuţia se plăteşte pentru neatingerea obiectivelor privind colectarea selectivă.
Cât ar trebui să colecteze selectiv Brașovul
Contribuției pentru economie circulară pentru deşeurile municipale destinate a fi eliminate prin depozitare a fost instituită anul trecut, scopul ei fiind să determine autoritățile locale, operatorii și cetățenii să colecteze selectiv. Conform calculelor specialiștilor care au elaborat OUG nr. 74 din 2018 prin care a fost instituită această „taxă de rampă”, cantitatea de deşeuri de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale se consideră a fi 33% din cantitatea totală de deșeuri aruncată de populație.
Tot în actul normativ amintit se specifică faptu că din procentul de 33% (de deșeuri reciclabile) în anul 2019 ar fi trebuit să se colecteze selectiv 40%. Acest lucru nu s-a întâmplat în municipiul Brașov, astfel că la începutul anului trecut taxa de salubrizare pentru persoanele fizice a fost majorată, pentru a se achita „taxa de rampă” către AFM.
Pentru anul 2020, prin actul normativ amintit s-a stabilit că trebuie să se colecteze separat 50% din cele 33%. Mai exact, anul acesta 16,5% din cantitatea totală de deșeuri ar trebui să fie colectată separat. Primăria Brașov susține că acest obiectiv nu poate fi atins. În consecință, se va plăti contribuţia pentru economie circulară, iar banii vor fi recuperaţi de la populaţie.
Problema atingerii țintelor de colectare selectivă nu este numai în municipiul Brașov ci în toate localitățile din județ. Unele primării au luat decizia ca „taxa de rampă” să fie plătită de la bugetele locale, cum este cazul Râșnovului.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
07 NOIEMBRIE 2026
Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026
Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026
Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!