Brașov Metropolitan
›Cotidian ›
Brașovul și alte 10 județe, sub cod galben de ploi...
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru 11 judeţe din centrul şi estul ţării, inclusiv în Capitală, valabilă până sâmbătă dimineaţa.
Astfel, în intervalul 9 octombrie, ora 3:00 - 10 octombrie, ora 3:00, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 litri/mp şi izolat 40 - 50 litri/mp.
Judeţele atenţionate sunt Bacău, Vrancea, Covasna, Braşov, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Dâmboviţa, Argeş şi Giurgiu.
Pentru Bucureşti, specialiştii ANM estimează o vreme închisă cu ploi şi descărcări electrice, în intervalul 9 octombrie, ora 11:00 - 10 octombrie, ora 3:00. Totodată, vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze în general de 45 - 50 km/h, apoi va slăbi în intensitate.
Temperatura maximă prognozată va fi de 21 - 22 de grade, în timp ce minima nu va depăşi de 13 - 15 grade
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
06 NOIEMBRIE 2026
Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului
06 NOIEMBRIE 2026
Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până „la noi ordine”
06 NOIEMBRIE 2026
Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!