BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Bugetul Brașovului, pornit cu un minus de 10 milio...

Bugetul Brașovului, pornit cu un minus de 10 milioane de euro. De unde provine?

O
De Otilia Comsa
03 MARTIE 2025
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Bugetul Brașovului, pornit cu un minus de 10 milioane de euro. De unde provine?

Primăria Brașov a lansat în dezbatere publică proiectul bugetului local pe anul 2025, unul despre care autoritățile locale susțin că asigură funcționarea tuturor instituțiilor, dar și derularea investițiilor. Potrivit declarațiilor oficialilor locali, bugetul local pe anul în curs pornește de la un minus de 10 milioane de euro. Cauza acestui minus este, însă neclară, având în vedere că municipalitatea a transmis, în ultima perioadă, mesaje contradictorii în acest sens.

Mai exact, în 27 februarie, într-un comunicat de presă, Primăria Brașov anunța:

„Bugetul pus în dezbatere publică este unul echilibrat, după ce municipalitatea a trebuit să găsească soluții pentru a acoperi un deficit de aproximativ 10 milioane de euro, reprezentând cote defalcate din venit care nu au mai fost virate către bugetul municipiului”.

Despre minusul de 10 milioane de euro la bugetul local a amintit, de mai multe ori, primarul Brașovului, George Scripcaru:

„Am plecat de la minus 10 milioane (de euro, n.n), am echilibrat bugetul, am găsit soluțiile pentru acest buget, în așa fel încât să facem și investiții, și să asigurăm funcționarea a ceea ce înseamnă viața publică în municipiul Brașov, acele capitole care depind de Primăria Municipiului Brașov”, a declarat George Scripcaru în 27 februarie 2025, din nou, fără a spune de unde provine acest minus.

Tot primarul Brașovului, George Scripcaru, acuza, la finalul lunii ianuarie, că respectivul minus are drept sursă proasta gestionare a banului public de către fosta administrație.

„Acest an începe cu un minus şi trebuie să găsim 10 milioane de euro, pe care să-i armonizăm. Am început un audit intern la nivelul Primăriei Braşov, pentru a vedea cum au fost cheltuiţi aceşti bani”, a explicat primarul la finalul lunii ianuarie.

Sumele lipsă, lăsate de fosta administrație au fost invocate și consilierul local Cătălin Anton (PNL), care a participat în 27 februarie la o prezentare a proiectului bugetului local: „Bugetul Primăriei a reușit să se mențină la nivelul celui de anul trecut, în ciuda acelor sume găsite lipsă în bugetul local”.

Proiectul de buget va fi în dezbatere publică până în data de 13 martie, astfel că brașovenii își pot exprima punctul de vedere cu privire la propunerea executivului, pe [email protected].

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie
09 NOIEMBRIE 2026

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD
09 NOIEMBRIE 2026

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție