BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan › Călin Fărcaș, tânărul căruia România i-a refuzat u...

Călin Fărcaș, tânărul căruia România i-a refuzat un transplant de plămâni, a pierdut lupta cu viața

B
De BvM
03 IULIE 2018
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Călin Fărcaș, tânărul căruia România i-a refuzat un transplant de plămâni, a pierdut lupta cu viața
Călin Fărcaș, tânărul din Teliu care avea nevoie de un transplant de plămân pentru a supraviețui unei hipertensiuni pulmonare, a pierdut lupta cu viața. Tânărul, care nu a putut beneficia de transplant nici în România, dar nici la clinia AKH de la Viena, în baza parteneriatului Eurotransplant, a fost obligat să strângă din donații sumele necesare supraviețuirii și a căutat de unul singur, doar ajutat de oamenii din jur, șansa la viață, în afara continentului. Cu banii în cont însă, s-a stins la un spital din București.  Călin Fărcaș fusese diagnosticat cu hipertensiune pulmonară în urmă cu trei ani, o boală foarte rară, care l-a făcut dependent de un aparat de oxigen, 24 de ore din 24 și l-a adus în scaut rulant. Pentru că birocrația din România și lipsa de viziune a Ministerului Sănătății nu i-a permis tratamentul la o clinică din Europa, în luna aprilie, el a reușit să strângă, pe Facebook, mai mulți oameni, alături de care a protestat în fața Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Atunci, el a arătat cât de nedrept este sistemul românesc de sănătate, care le întoarce spatele cetățenilor care au nevoie de servicii urgente. Călin nu a cerut atunci nicio demisie, ci  doar s-a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește soarta pacienților care au nevoie de transplant.   Mai mult decât a atrage atenția asupra acestei situații, oamenii au făcut un gest impresionant pentru Călin, adunând, în timp record, de numai 3 zile, suma de 200.000 de euro de care tânărul avea nevoie pentru a pleca la transplant în străinătate. Avand banii necesari, Călin a căutat singur soluţii pentru intervenţia de care are nevoie şi a ajuns, în final să poarte discuţii cu o clinică din India unde să beneficieze de acest transplant. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în urma protestului său, pentru o posibila încălcare a art. 22 şi art. 34 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.  „Mă trezesc de dimineață și mă bucur că mi-a mai dat Dumnezeu o zi, în care să mă bucur de cerul senin. O să lupt până în ultima clipă. Nu voi ceda ! Acum trei ani eram o persoană perfect normală, aveam un loc de muncă. Nu aveam nici cea mai mică idee că în doi ani voi fi pus pe butuci de această boală, spunea Călin la momentul când a decis să atragă atenția asupra sistemului nedrept de sănătate. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei