BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Căminul pentru persoane vârstnice din Noua, „vizit...

Căminul pentru persoane vârstnice din Noua, „vizitat” de mai multe ori de urs. Acesta a fost relocat la finalul lunii trecute

O
De Otilia Comsa
05 SEPTEMBRIE 2023
Publicitate Reclamă
Căminul pentru persoane vârstnice din Noua, „vizitat” de mai multe ori de urs. Acesta a fost relocat la finalul lunii trecute

Urșii au făcut probleme și la Căminul pentru persoane vârstnice din cartierul brașovean Noua. Mai exact, potivit informațiilor disponibile pe site-ul Ministerului Mediului, reprezentanții Direcției de Asistență Socială Brașov au sesizat luna trecută de mai multe ori prezența unui urs în curtea căminului.

Timp de mai multe zile, animalul a fost alungat de echipajele de intervenție, apoi a fost luată decizia relocării lui. Ursul a fost capturat în 25 august și mutat într-o zonă aflată la distanță de zonele locuite.

Acesta nu este singurul urs care a creat probleme în Noua luna trecută. Astfel, în 22 august, de pe strada Plopilor a fost alungată o ursoaică ce avea trei pui.

Tot în luna august, o femelă cu pui a creat probleme și în Poiana Brașov, aceasta fiind relocată.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi
10 NOIEMBRIE 2026

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi