Căminul pentru Persoane Vârstnice din cartierul Noua, de pe strada Panselelor, funcționează acum cu doar 75 de locuri, față de 135 câte avea inițial. Cauza, spune conducerea Direcției de Asistență Socială (DAS) Brașov, este lipsa personalului, iar salariile din asistența socială nu atrag candidați.
De la 135 la 75 de locuri ocupate în Cămin
Direcția de Asistență Socială Brașov, aflată în subordinea Primăriei, se confruntă de mai mult timp cu un deficit de personal, ceea ce afectează serviciile sociale oferite. Cifrele de la căminul din Noua sunt, în acest context, îngrijorătoare: unitatea funcționează în prezent la jumătate din capacitate.
„Ne-am redus, în timp, capacitatea de la 135 de locuri la 75 de locuri. Această tendință a fost cauzată de lipsa personalului. Noi am încercat să facem angajări, însă candidații nu s-au prezentat, pentru că salariile în asistența socială sunt foarte mici”, a declarat directorul DAS Brașov, Mariana Topoliceanu.
În imobilul din Noua este relocată temporar o secție a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Reprezentanta DAS a precizat însă că această măsură nu a fost cauza restrângerii activității căminului pentru persoane vârstnice.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!