Cotidian
Căncescu, cercetat pentru patru „infracțiuni concurente”. Pe lista DNA mai sunt patru inculpați și peste 10 suspecți

Căncescu, cercetat pentru patru „infracțiuni concurente”. Pe lista DNA mai sunt patru inculpați și peste 10 suspecți
Direcția Națională Anticorupție a prezentat astăzi motivele pentru care a fost reținut pentru 24 de ore președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu.
Astfel, potrivit unui comunicat transmis de DNA în sarcina lui Căncescu „s-au reținut infracțiunile concurente de luare de mită, trafic de influență, cinci infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.
Odată cu el, a fost reținut și administratorul public al județului, în sarcina căruia s-au reţinut, în concurs, trei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar și administratorul SC RAMB SISTEM SRL Braşov, Gabriel Bâgiu, în sarcina căruia s-au reţinut în concurs două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Lista suspecților: Aurelia Popescu, Băncilă Dănuţ, Mariana Tihărău, Claudia Crăciun, Emilia Iordan, Nicolaie Sacuiu, Costea Viorel, Boţoman Ioan, Pascu Mihai, Mone Mariana, Gherghe Mircia, Popa Mircea, Stănescu Lucica, Ștefăniuc Ioan, Rădulea Andreea.
Ce au constatat procurorii:
- fapte desfășurate în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014, fiind legate de activitatea inculpaţilor Căncescu Adrian Aristotel, preşedintele al Consiliului judeţean Brașov şi Ispas Radu Petru, administrator public Consiliul Județean Brașov, care şi-au folosit funcția publică de autoritate locală pentru interesele proprii și ale firmelor SC Gotic SA și SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care reprezentau aceste firme de casă, Ion Diniță și Bîgiu Gabriel. Aceste două firme dețineau cvasi – totalitatea contractelor derulate cu CJ Brașov, întrucât le erau acordate preferențial, prin încredințare directă, ca urmare a dispoziției inculpatului Căncescu Andrei Aristotel.
Pe lista inclulpaților este și Emil Cirică, dar acesta nu a fost reținut.
Concret:
- în perioada 2006 -2007, în urma desfăşurării unei licitații deschise, CJ Brașov, reprezentat de inculpatul Aristotel Căncescu, a încheiat două contracte cu SC Gotic SA Brașov, declarată câştigătoare a licitaţiilor, reprezentată de inculpatul Diniță Ion, în calitate de director general.
Aceste contracte aveau ca obiect întreținerea, reparația și salubrizarea drumurilor județene (contractul de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007) și execuția, finalizarea și întreținerea drumului Rupea – Racoș (contractul de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006).
Contractul de concesiune nr. 69/20.09.2007 – privind lucrările de întreţinere, reparaţii şi salubrizare a drumurilor judeţene din Braşov (întreţinere şi salubrizare în sezonul rece – deszăpeziri precum şi întreţinerea şi reparaţii pe timp de vară) a fost încheiat pe o perioadă de șase ani, având o valoare totală de 9.724.823.3 lei cu TVA (8.180.523,78 lei fără TVA).
Deși în cuprinsul contractului nu erau prevăzute modalități concrete de modificare a prețului contractului de achiziţie publică, acesta a fost modificat de cinci ori, în perioada 2008-2012.
Urmare a acestor majorări nelegale, valoarea totală a contractului s-a mărit de 10 ori, respectiv a ajuns la suma de 101.750.482,28 lei cu TVA, față de valoarea inițială de 9.724.823,30 lei cu TVA.
Actele adiționale au fost semnate de inculpaţii Căncescu Aristotel Adrian, Cirică Emil și suspecții Aurelia Popescu, Băncilă Dănuţ, Mariana Tihărău, din partea Consiliului Județean Brașov, iar din partea firmei Gotic SA de către inculpatul Diniță Ion. - în cazul celui de-al doilea contract, în valoare de 14.064.497,52 lei cu TVA, prețul a fost modificat prin trei acte adiționale, în perioada 2008-2010, semnate de inculpații Căncescu Aristotel Adrian și Ispas Radu, precum și de suspecții, Aurelia Popescu, Mariana Tihărău, Claudia Crăciun, Emilia Iordan, Nicolaie Sacuiu, iar din partea firmei Gotic SA de către inculpatul Diniță Ion.
Deşi lucrările au început efectiv abia în martie 2007, cu altă tehnologie decât cea prevăzută în documentaţia achiziţiei publice, au fost întocmite situaţii de lucrări de către constructorul SC GOTIC SA, care au fost apoi facturate de constructor și achitate de Consiliul Judeţean Braşov la nivelul sumei de 1.012.612,16 lei cu organizare de șantier şi TVA.
Facturile au fost plătite prin ordine de plată semnate de inculpatul Căncescu Aristotel, iar din înscrisurile depuse la dosar de Consiliul Judeţean a rezultat că la decontarea acestor sume de bani au stat situaţii de lucrări semnate de suspectul Boţoman Ioan, în calitate de diriginte de șantier şi rapoarte de activitate lunară întocmite de aceeași persoană şi apoi vizate de directorul D.A.D.P., suspectul Costea Viorel. Aceste rapoarte atestau date neconforme realităţii în ceea ce priveşte felul şi cantitatea lucrărilor/materialelor presupus folosite.
În vara anului 2007, Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean şi pentru a-l favoriza pe inculpatul Diniţă Ion, a iniţiat un proiect de hotărâre de consiliu pentru alocarea sumei de 2.900.000 lei, pentru lucrări în realitate neefectuate, prezentând date nereale consilierilor pe care i-a convins astfel să adopte hotărârea respectivă.
Ulterior, pentru a da o aparenţă de legalitate deciziei luate, inculpatul a convocat comisia de negociere, compusă din inculpatul Cirică Emil suspecții Pascu Mihai Lucian, Mone Mariana, Costea Viorel și Gherghe Mircia, care au decis conform voinţei sale. Inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a semnat procesul-verbal întocmit de comisie, iar apoi a dispus decontarea respectivelor sume, cu consecinţa prejudicierii UAT Judeţul Brașov.
Imediat după atribuirea către SC GOTIC SA a contractului de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006, au fost virate, cu titlu de servicii publicitate şi reclamă, în perioada 15 noiembrie 2006 – 29 iunie 2007, importante sume de bani ce au totalizat 384.750 lei, către SC CANARIS SRL, societate deţinută de Căncescu Aristotel Adrian.
Prejudiciul total cauzat bugetului Consiliului Județean Brașov prin achitarea în mod nelegal a unor sume aferente lucrărilor executate de SC GOTIC SA ca urmare a derulării contractelor nr. 8789/10.11.2006 și nr. 69/20.09.2007, este de 32.983.878,71 lei cu TVA, echivalentul a 7.672.228,32 euro. - În perioada 2007 – 2008 între Consiliul Judeţean Braşov şi SC Ramb Sistem SRL, administrată de inculpatul Bâgiu Gabriel au fost încheiate contractele cu nr. 638/29.01.2007 pentru realizarea investiţiei „Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa”, în valoare de 8.082.044,56 lei și 56/4266 în valoare de 1.739.762,10 lei privind realizarea investiţiei „Amenajare suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna”. Contractul cu nr. 638/29.01.2007, a fost semnat, din partea județului Brașov, de inculpatul Căncescu Aristotel și de suspecta Popescu Aurelia,în calitate de director economic, inculpatul Emil Cirică, în calitate de director executiv DIUAT și suspecta Mariana Tiharău. Deși la punctul 20 din contract referitoare la „ajustarea preţului contractului” s-a menţionat în mod expres că „nu se acceptă actualizarea valorii contractului”, acest document a fost suplimentat prin actul adiţional nr. 2/12.06.2008 cu încă 5.577.621,90 lei. Consiliul Judeţean Braşov, prin Căncescu Aristotel Adrian și Ispas Radu, împreună cu Cirică Emil și Popa Mircea în calitate de diriginte de șantier, au validat şi au efectuat, în executarea celor două contracte, plăţi nejustificate în valoare cumulată de 664.180,54 lei (263.857,93 lei pentru primul contract şi 400.322,61 lei pentru cel de-al doilea).
Plăţile sunt apreciate ca nejustificate, întrucât în ofertele depuse pentru ambele contracte grosimea stratului de cauciuc tip tartan folosit pentru terenurile de sport care trebuiau amenajate era de 10 mm, însă în realitate a fost folosit un strat de 4,5 mm, dar cu un strat mai gros de material adeziv. Decontul a fost făcut şi apoi plătit pentru preţul echivalent unui material cu o grosime de 10 mm, modificându-se corespunzător soluţia tehnică, pe baza unor documente emise de Bâgiu Gabriel, care atestau date necorespunzătoare adevărului, privitoare la proprietățile materialelor folosite pentru cele două șantiere.
În continuare, Căncescu Aristotel Adrian, în încercarea de a evita angajarea răspunderii personale pentru prejudiciile cauzate prin aceste contracte de achiziţii publice, i-a pretins inculpatului Bâgiu Gabriel să restituie suma de bani obţinută nelegal prin cele două contracte derulate de Ramb Sistem SRL (664.180,54 lei), promiţându-i în schimb că îşi va folosi influenţa reală pe care o are asupra comisiei de licitaţie, pentru a-i determina pe membrii acesteia să atribuie contractul de achiziţii publice vizând renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov firmei Ramb Sistem SRL (lucrare în valoare de aproximativ 20 de milioane lei).
Deși în urma organizării licitației a fost desemnată o altă firmă câștigătoare, Căncescu Aristotel a solicitat expres persoanelor din subordinea sa ca această licitaţie să fie adjudecată de SC RAMB SISTEM SRL. Ca urmare a solicitării lui Căncescu Aristotel, transmisă prin suspectul Pascu Mihai Lucian şi inculpatul Ispas Radu, comisia alcătuită din suspecții Gherghe Mircia, Crăciun Claudia, Stănescu Lucica, Ștefăniuc Ioan, Iordan Emilia și Rădulea Andreea, deşi finalizase procedura, nu a mai înaintat raportul pentru aprobare. Mai mult, s-a întrunit din nou şi a renunţat la raport, căutând soluţii pentru invalidarea procedurii şi declararea câştigătoare a firmei Ramb Sistem SRL, deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile de participare, iar oferta de preţ era, conform celor specificate chiar de comisie, prea mică în raport cu soluția tehnică, conformă, propusă de cealaltă firmă, pentru a putea fi considerată reală.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina18 ore agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”



