Connect with us

Cotidian

Când se colectează deșeurile reciclabile din zonele administrate de Comprest, în municipiul Brașov

Published

on

Colectarea separată a deșeurilor este obligatorie, iar nerespectarea acestei prevederi poate duce la aplicarea unui tarif până la de trei ori mai mare față de cel plătit pentru colectarea corectă.

Începând din acest an, compania de salubritate Comprest a extins proiectul de colectare a deșeurilor reciclabile, astfel încât sistemul să fie cât mai accesibil pentru brașoveni, indiferent dacă aceștia locuiesc la bloc sau la casă. Astfel, în zonele de blocuri au fost suplimentate sistemele de tip clopot pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile, iar din 1 ianuarie, brașovenii care locuiesc în zonele de case, unde operează compania brașoveană, primesc saci colorați speciali, respectiv galbeni, pentru colectarea plasticului, albaștri, pentru hârtie și verzi, pentru sticlă. Conform OUG 74/2018, care modifică legislația privind regimul deșeurilor, dar și modalitatea de gestionare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, colectarea separată a deșeurilor este obligatorie, iar nerespectarea acestei prevederi poate duce la aplicarea unui tarif până la de trei ori mai mare față de cel plătit pentru colectarea corectă.

Zile diferite pentru colectarea din fiecare cartier

Ținând cont de aceste aspecte legislative, toți brașovenii care locuiesc la case în zona administrată de Comprest pot colecta separat deșeurile reciclabile, acestea fiind colectate de două ori pe lună, direct de la poartă. Colectarea se face cu autovehicule speciale, în a doua și a patra săptămână, pe zile, în funcție de cartier, în conformitate cu graficul stabilit împreună cu reprezentanții Primăriei Brașov.

Astfel, brașovenii care locuiesc în zona de case din Bartolomeu pot scoate la porți sacii cu deșeuri reciclabile în zilele de luni. Cei care locuiesc în Tractorul, marțea, în Stupini, miercurea, în zonele de case de pe Codrii Cosminului, Gării, Fundătura Hărmanului, Timiș – Triaj, joi, în Florilor și Craiter, vinerea, iar în zona Brașovul Vechi, rămâne stabilită ziua de sâmbătă pentru colectare. Sacii de colectare sunt distribuiți atât prin intermediul personalului de pe mașinile de colectare, cât și de la casieria de pe strada Vlad Țepeș, unde sunt de altfel distribuite și pliante de informare cu privire la programul de colectare, precum și informații cu privire la modul în care trebuie făcută corect reciclarea.

Colectarea reciclabilelor din zonele de blocuri

De altfel, în cele opt zone de blocuri administrate de către compania brașoveană Comprest, au fost amenajate încă de anul trecut 57 de puncte de colectare dotate cu recipiente speciale pentru deșeurile reciclabile. Amplasarea acestora a fost decisă, în funcție de necesități, împreună cu reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Brașov.

În zonele de blocuri, colectarea se face de mai multe ori pe săptămână: plasticul de la toate cele 57 de puncte de colectare se ridică în zilele de luni, miercuri și vineri; hârtia, marți, joi și sâmbătă, iar sticla în zilele de miercuri.

Unde ajung deșeurile reciclabile

Deșeurile reciclabile colectate de la brașoveni ajung în stația de sortare amenajată la rampa ecologică de depozitare. Stația de sortare are o capacitate medie de prelucrare a deșeurilor de 150 tone pe zi, iar linia tehnologică separă fracția umedă de cea uscată, din deșeurile aduse la rampă.



După recuperarea reciclabilelor, acestea sunt ambalate în baloți și predate unor companii de reciclare specializate în vederea reintroducerii materialelor recuperate în circuitul de producție.

 

[P]

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending