Fapt divers
Când tatăl combate, iar fiul dezvoltă: Fiul fostului șef al BCCO Brașov, cercetat pentru trafic de droguri de risc
Roberto-Mihai Florescu, fiul fostului șef al Biroului de Combatere a Crimei Organizate Brașov Gabriel Florescu (ieșit între timp la pensie), este reținut sub arest la domiciliu, într-un doar în care este cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată. Tribunalul Brașov a emis soluția pe data de 28 octombrie, iar aceasta este valabilă pentru următoarele 30 de zile.
Soluția pe scurt, emisă de Tribunalul Brașov:
Solutia pe scurt: În temeiul art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov în dosarul de urmărire penală nr. 153/D/P/2021. În temeiul art. 227 alin. (2), raporat la art. 202 alin. (4) lit. d) şi art. 218 Cod procedură penală dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Florescu Roberto-Mihai , cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (trei acte materiale), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 28.10.2021 şi până la data de 26.11.2021, inclusiv. În temeiul art. 221 alin. (1) Cod procedură penală, impune inculpatului Florescu Roberto-Mihai obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte efectiv, respectiv imobilul situat în … fără permisiunea organului judiciar ce a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În temeiul art. 221 alin. (2) Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Florescu Roberto-Mihai trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu suspecţii Calfa Dragoş Nicolae, Rizescu Filip sau cu martorul Mihăilescu George-Adrian. Desemnează drept organ însărcinat cu supravegherea executării măsurii Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Braşov. În temeiul art. 221 alin. (4) Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului Florescu Roberto-Mihai că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul de domiciliu pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. În baza art. 204 alin. (3) Cod procedură penală, luarea măsurii arestului la domiciliu este executorie. Dispune plasarea inculpatului sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, daca nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 221 alin. 8 Cod procedură penală prezenta încheiere se comunică inculpatului Florescu Roberto-Mihai, organului de supraveghere, respectiv Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov prin structura competentă, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor de la domiciliul inculpaţilor şi Poliţiei de Frontieră Române. În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 28.10.2021, ora 14:50.
Tânărul Florescu a mai fost în atenția Poliției, în 2019, când a fost depistat de polițiștii prahoveni, cu ajutorul aparatului radar, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita admisă, în localitatea prahoveană Potigrafu. La verificările mai amănunțite, polițiștii au constatat că Florescu nu deținea permis de conducere.
Fapt divers
Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă
Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.
Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.
Cotidian
Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.
Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.
De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
Fapt divers
Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism
Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.
„Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.


Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.
Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu
La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.
Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
-
Prima Pagina2 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian3 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov2 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate2 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Prima Pagina3 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Stiri Brasov3 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
