BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Cascada Tamina rămâne un traseu de anii '70. Reame...

Cascada Tamina rămâne un traseu de anii '70. Reamenajarea ei depinde de o semnătură

S
De Sebastian Aldea
12 IULIE 2018
Publicitate Reclamă
Cascada Tamina rămâne un traseu de anii '70. Reamenajarea ei depinde de o semnătură
Anunțat în urmă cu mai bine de doi ani, proiectul de reamenajare a Cascadei Tamina din Situl Natura 2000 Piatra Mare a încremenit în etapa de obținere a acordului custodelui ariei protejate. Pentru această investiție, estimată la 1,2 milioane de lei, a explicat directorul Regiei Publice Locale a Pădurilor (RPLP) Săcele, Sorin Hermenean, „a fost făcut proiectul, investiţia este aprobată printr-o Hotărâre de Consiliu Local. Mai trebuie să obţinem avizul de mediu, document care nu a fost eliberat, pentru că Fundaţia Carpaţi, care este custode al Sitului Natura 2000 Piatra Mare nu şi-a dat acordul”. De altfel, încă de anul trecut, reprezentanții fundației au afirmat că realizarea acestei investiții ar avea un impact negativ asupra ariei protejate, având în vedere că zona cascadei face parte dintr-un culoar frecventat de urși.  
 Cascada Tamina a fost amenajată în anii '70, când au fost instalate scări asemănătoare celor din Canionul Șapte Scări. În timp, acestea s-au degradat, iar în urmă cu aproximativ 2 ani conducerea regiei a anunțat că vrea să reamenajeze zona. Conform reprezentanților RPLP Săcele, la Tamina ar urma să se realizeze mici poduri suspendate, un punct de belvedere și mai multe   puncte de popas. Lucrările ar urma să dureze 12 luni, iar după reamenajare, cascada ar urma să atragă, anual, peste 55.000 de vizitatori. 
La acest obiectiv se ajunge destul de ușor, în vecinătatea cascadei fiind un drum forestier. De altfel, faptul că zona este accesibilă îi face pe reprezentanții fundației să nu vadă cu ochi buni proiectul de reamenajare, temerea lor fiind că locul va fi „invadat” de turiști lipsiți de „cultura muntelui”, cum sunt destui și la Canionul Șapte Scări, pe Tâmpa sau la Babele. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov