BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Catedrala din Centrul Civic al Brașovului nu va tr...

Catedrala din Centrul Civic al Brașovului nu va trece de 25 de metri. În proiectul Planului Urbanistic Zonal este permisă o înălțime de până la 100 de metri

S
De Sebastian Aldea
15 APRILIE 2026
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Catedrala din Centrul Civic al Brașovului nu va trece de 25 de metri. În proiectul Planului Urbanistic Zonal este permisă o înălțime de până la 100 de metri
Ceremonia de sfințire a pietrei de temelie a viitoarei Catedrale Ortodoxe din Centrul Civic al Brașovului readuce în prim-plan un proiect controversat, marcat de dezbateri legate de amplasare, dimensiuni și costuri. Deși documentația urbanistică permite o construcție mult mai înaltă, reprezentanții Bisericii susțin că lăcașul va avea dimensiuni mai reduse și va fi finanțat exclusiv din surse private.

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, a participat în a doua zi de Paște la ceremonia de sfințire a pietrei de temelie a Catedralei Ortoxoxe „Înălțarea Domnului” ce ar urma să se construiască în Centrul Civic al Brașovului. Proiectul este unul care a stârnit multe controverse în Brașov, având în vedere zona în care ar urma să fie ridicată, dimensiunile permise prin PUZ dar și cheltuielile pe care o astfel de investiție le presupune.

Lăcașul de cult este inclus în proiectul Planului Urbanistic Zonal Centrul Civic, document ce a trecut prin etapa dezbaterii publice și urmează să fie aprobat de Consiliul Local Brașov.

În documentul amintit se arată că volumul principal al lăcașului de cult poate avea înălțimea maximă de 80 de metri, iar la nivelul turlelor este permisă o înălțime totală de 100 m. Totuși, în timpul ceremoniei de sfințire a pietrei de temelie a catedralei, motropolitul Ardealului a anunțat că lăcașul de cult va avea o înălțime de maxim 25 de metri, cu aproximativ 5 metri mai înaltă decât un bloc cu patru etaje.

Ocrotitor al lăcașului de cult va fi Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

Ideea de a ridica o catedrală în centrul civic al Braşovului s-a născut în 1993, din dorinţa de a-i cinsti pe eroii braşoveni căzuţi la evenimentele din 1987 şi 1989. Noua Catedrală va avea ca ocrotitor şi pe Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, născut în satul Vlădeni (comuna Dumbrăvița) din județul Brașov.

Pentru construirea catedralei este alocat un teren de peste 3.000 de metri pătrați, iar pentru finanțarea proiectului nu vor fi cheltuiți bani publici.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov
07 NOIEMBRIE 2026

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov