“Încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și dacă vom acționa, în continuare, împreună. Ne apropiem de 1 Mai, care pe lângă Ziua Internaţională a Muncii este şi o zi marcată prin ieşiri la iarbă verde, grătare şi petreceri. Anul acesta, toţi, trebuie să abordăm altfel această zi şi să respectăm distanţarea socială, să respectăm Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă”, au precizat autoritățile zilele trecute.Este recomandat să nu ne înghesuim cu toții la cumpărături, să fim cumpătați și, deși suntem altfel obișnuiți, să respectăm prevederile ordonanțelor militare. În caz contrar, plăti sumă usturătoare pentru a achita amenzile.
“Pentru sănătatea tuturor, respectați Ordonanțele Militare. Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor sunt de la 2.000 la 20.000 de lei. Cei aproape 2.000 de polițiști, alături de care vor acționa jandarmi, polițiști locali și militari sunt în stradă pentru siguranța dumneavoastră! Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare”, concluzionează autoritățile.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!