BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Ce îi lipsește Branului ca să fie stațiune turisti...

Ce îi lipsește Branului ca să fie stațiune turistică de interes național? Două investiții fără de care va rămâne o simplă comună

O
De Otilia Comsa
01 AUGUST 2017
Publicitate Reclamă
Ce îi lipsește Branului ca să fie stațiune turistică de interes național? Două investiții fără de care va rămâne o simplă comună
Comuna Bran ar putea deveni stațiune turistică de interes național numai dacă îndeplinește cumulativ două condiții importante: să aibă un centru medical de urgență și să  finalizeze lucrările pentru reţeaua de canalizare.  Branul încearcă de mai mulţi ani să devină Staţiune turistică de interes naţional, alături de alte localităţi braşovene - Predeal, Râşnov şi Poiana Braşov, dar lipsa acestor servicii şi dotări face ca titlulatura să fie destul de greu de obţinut. Deocamdată, niciuna dintre aceste condiții nu este atinsă. Pentru intervențiile medicale, Branul are un serviciu de ambulanță are acoperă și Moieciul și Fundata, nu și un centru medical de urgență, iar în ceea ce privește rețeaua de canalizate, lucrările serioase abia din acest an vor începe și vor fi gata, cel mai repede în doi ani.
"Deocamdată rămânem la stadiul de Staţiune turistică de interes local, dar ne preocupă transformarea localităţii în Staţiune Turistică de Interes Naţional. Dacă la canalizare se lucrează, avem finanţare, iar lucrările estimăm a se termina în anul 2019, pentru Centrul Medical de Urgenţă încă nu avem soluţii. În prezent, pentru zona Bran-Moieciu-Fundata avem patru echipaje de Ambulanţă, care funcţionează într-o clădire din Bran, dar pentru înfiinţarea unui Centru Medical de Urgenţă este nevoie de mai mult personal - medici, asistente", a declarat marți, primarul comunei Bran, Rareș Rădăcină. 
Acesta a mai precizat că a avut discuţii cu primarii din Moieciu şi Fundata în acest sens şi ar putea realiza acest obiectiv împreună, urmând a-l subvenţiona din bugetele locale.
"Spaţiu vom avea după ce ne vom muta din actualul sediu al Primăriei în clădirea fostului spital din localitate, pe care primăria a achiziţionat-o de la proprietar cu suma de 928.000 de euro, pe care o plătim în termen de trei ani. Acum se lucrează la reabilitarea energetică a clădirii, la recompartimentări, recondiţionări. Ne vom muta peste doi ani. Tot în acest sediu va funcţiona şi Poliţia Locală, Pompierii şi Serviciul de Ambulanţă. Vom vedea după mutare ce destinaţie îi vom da actualului sediu al primăriei, poate va fi transformat în Centrul Medical de Urgenţă", a mai spus primarul. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“