BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Politica › Ce își reproșează Sorin Grindeanu în relația cu Bo...

Ce își reproșează Sorin Grindeanu în relația cu Bolojan și actualul Guvern: „Era de datoria mea să anticipez...”

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
01 APRILIE 2026
Publicitate Reclamă
Ce își reproșează Sorin Grindeanu în relația cu Bolojan și actualul Guvern: „Era de datoria mea să anticipez...”

Aflat la Brașov într-un tur de forță pentru întâlnirea cu liderii social-democrați din regiunea Centru, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că unul dintre lucrurile pe care și le reproșează personal în relația tensionată de acum cu Guvernul și cu premierul este faptul că nu a anticipat suficient de bine modul în care Ilie Bolojan și actualul Executiv aveau să gestioneze problemele economice și impactul acestora asupra populației.

Liderul social-democrat a făcut la Brașov o serie de declarații critice la adresa actualei guvernări, dar a vorbit și despre propriile „erori de evaluare” în relația politică și administrativă cu premierul Ilie Bolojan.

Grindeanu: „Nu am intuit foarte bine lipsa acestuia de cunoștințe economice”

Sorin Grindeanu a spus deschis că regretă faptul că nu a evaluat corect, încă de la început, capacitatea lui Ilie Bolojan de a gestiona teme economice sensibile.

„Nu am intuit foarte bine această lipsă de cunoștințe economice ale lui Ilie Bolojan. Dacă aș fi știut, probabil că altfel am fi discutat atunci. Nu am intuit nici că acea lipsă de empatie pe care o știm cu toții, va avea efecte în viața de zi cu zi a românilor. Aceste lucruri mi le reproșez personal. Era de datoria mea să anticipez aceste lucruri. Nu am făcut-o”, a declarat Sorin Grindeanu.

https://youtube.com/shorts/erbWTltaNrA?is=pAiBdQx_kcwKJtaW

Declarația este una dintre cele mai directe formulate până acum de liderul PSD la adresa actualului șef al Guvernului.

PSD vrea să vină cu propuneri economice după discuțiile de la Brașov

În același context, Grindeanu a precizat că, în timpul vizitei la Brașov, a discutat și cu mai mulți antreprenori locali, care i-au prezentat o serie de măsuri pe care le consideră utile pentru mediul economic. Potrivit liderului social-democrat, o parte dintre aceste propuneri ar putea fi preluate de PSD și transformate în inițiative legislative sau acte normative.

Grindeanu: PSD nu vrea funcția de premier mai devreme

În final, Sorin Grindeanu a ținut să sublinieze că PSD nu urmărește să forțeze preluarea funcției de prim-ministru înainte de termenul prevăzut în protocolul politic semnat cu PNL, USR și UDMR.

Potrivit acestuia, obiectivul social-democraților nu este schimbarea premierului înainte de termen, ci corectarea direcției economice și îmbunătățirea situației din România.

Declarațiile făcute de Sorin Grindeanu la Brașov pot fi interpretate și ca un semnal politic important în interiorul coaliției, în contextul în care tensiunile dintre partenerii de guvernare au devenit tot mai vizibile în ultima perioadă.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator
09 NOIEMBRIE 2026

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie
09 NOIEMBRIE 2026

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD
09 NOIEMBRIE 2026

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD