Brașov Metropolitan
›Cotidian ›
Cea mai mare prezență la vot în județul Brașov, du...
S
De Sebastian Aldea
07 OCTOMBRIE 2018
Publicitate
Dacă la nivelul județului, prezența la vot după prima zi de referendum a fost de 5,88%, în comuna Cincu aceasta a fost de 16,84%. În această comună, prezența la vot a fost ridicată vizibil de persoanele care au votat pe listele suplimentare.
Mai exact, în comuna Cincu erau înscriși pe listele permanente 1.573 de persoane. Sâmbătă, la ora 21.00, conform datelor disponibile pe site-ul Biroului Electoral Central, la cele două secții de votare din comună votaseră 49 de alegători înscriși pe listele permanente, iar alte 216 de persoane pe listele suplimentare, numărul total al celor care s-au prezentat la urne în prima zi de referendum fiind de 265. Așadar, prezența la vot a fost de 16,84%. Practic însă, în această comună, pe teritoriul căreia este baza militară, votanții pe listele suplimentare au reprezentat 81,5% din totalul celor care au mers la urne.
În județul Brașov, sâmbătă, la ora 21.00, dintre cei 518.808 de persoane înscrise pe listele electorale permanente, au votat, în total, 30.479 de persoane, prezența la vot fiind de 5,88%. Din numărul total de votanți, 26.851 erau trecuți pe liste permanente, 3.566 pe liste suplimentare, iar alte 62 de persoane au solicitat urna mobilă.
În municipiul Brașov, prezența la vot a fost de 6,96 %. Numărul total de alegători înscriși pe listele permanente electorale este de 247.013. Potrivit datelor disponibile pe Biroul Electoral Central la urne s-au prezentat 17.195 de persoane, dintre care 15.689 erau trecute pe listele electorale permanente, 1.445 au votat pe listele suplimentare, iar 61 dintre ei au solicitat urna mobilă.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
10 NOIEMBRIE 2026
Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026
Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026
FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!