BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Cele mai noi parcuri din Brașov au „îmbătrânit” în...

Cele mai noi parcuri din Brașov au „îmbătrânit” înainte de vreme

S
De Sebastian Aldea
24 IULIE 2017
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Cele mai noi parcuri din Brașov au „îmbătrânit” înainte de vreme
În anul 2012, de Ziua Copilului era inaugurat parcul din Noua, amenajat pe câteva hectare de pajiște din jurul lacului. Investiția, în valoare de peste 2 milioane de lei, a fost finanțată prin Administrația Fondului de Mediu (AFM), iar parcul a fost amenajat cât „mai verde”. Aleile nu au fost asfaltate, ci pietruite, becurile de pe stâlpii de iluminat au fost legați la panouri fotovoltaice. De la tăierea panglicii au trecut 5 ani, iar în toată această perioadă parcul a „îmbătrânit” în ritm accelerat. Cu banii la AFM au fost instalați 39 de stâlpi cu panouri fotovoltaice, dar în jur de 10  nu mai sunt funcționali, după ce globurile și becurile au fost sparte, cel mai probabil cu ajutorul pietricelelor de pe alei. Ba mai mult, de pe câțiva stâlpi au dispărut și panourile fotovoltaice.   Cei care se plimbă prin parc fără a-i cunoaște geografia pot avea neplăcuta surpriză de a ajunge la „toaleta din desiș”.

O situație neprevăzută

Pentru a readuce parcul „la gloria de altădată”, Primăria Brașov a anunțat că va cumpăra echipamentele reparării stâlpilor cu panouri fotovoltaice din Parcul Noua, pentru că aceștia nu fac parte din contractul de mentenanță a iluminatului public.
„Vom verifica panourile fotovoltaice și acumulatorii, pentru a vedea ce dispozitive trebuie să achiziționăm. De asemenea, vom înlocui și corpurile de iluminat și globurile distruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brșov, Sorin Toarcea.

Același decor și sub Tâmpa

Nici stâlpii cu panouri fotovoltaice de sub Tâmpa nu au scăpat de brașovenii pasionați de aruncatul cu pietre. Astfel, lângă terenurile de baschet au fost instalați mai mulți stâlpi „verzi”, iar câțiva au rămas fără globuri. De altfel, și acest parc este unul nou, fiind înființat în anul  2011, printr-un proiect finanţat din Fondul de Mediu prin Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, valoarea investiției fiind de 1,8 milioane de lei.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei