Stiri Brasov
Clubul Soroptimist Internațional Brașov își marchează centenarul plantând în weekend, în Parcul Dendrologic al Regiei Pădurilor Kronstadt
Clubul Soroptimist Internațional Brașov organizează pentru sâmbătă, 3 octombrie 2020, ora 10.00, o acțiune de plantare de arbori, în Parcul Dendrologic Kronstadt din cartierul Noua, pentru a marca 100 de ani de existență a organizației internaționale din care face parte.
Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor (RPLP) Kronstadt, care va asigura puieții care vor fi plantați.
„De această dată, clubul nostru intenționează să planteze 16 arbori, deoarece acesta este numărul membrelor active la nivelul județului Brașov. Astfel începem seria de evenimente organizate atât în țară, cât și la nivel mondial, pentru aniversarea centenarului Soroptimist Internațional, din 3 octombrie 2021. Unul dintre primele proiecte majore ale acestui club, înființat acum 100 de ani, a fost «Salvati arborele rosu!». Era vorba despre Sequoia, măreții arbori roșii fiind tăiați fără milă la vremea respectivă. Soroptimistele au pledat pentru o legislație corectă, pentru salvarea acestor arbori și nu numai. Au luptat cu firme de cherestea puternice și au obținut sprijinul publicului larg pentru acel proiect”, a declarat președinta Clubului Soroptimist International Brașov, Ana Covaci.
Acțiuni similare vor fi desfășurate, în data de 3 octombrie 2020, de toate cluburile Soroptimist Internațional din țară.
„Odată cu această acțiune a Clubului Soroptimist International Brașov este demarată campania de toamnă de împăduriri din Parcul Dentrologic Kronstadt. Doamnele vor planta primii arbori din cei 100 pe care intenționăm la rândul nostru să îi plantăm în acest parc, în această perioadă. Noi pregătim puieții și stabilim locul în care vor fi plantați. Principalele specii ce se vor planta în parc sunt magnolia, tuia, pinul, frasinul, stejarul ienupărul, ulmul, castanul, teiul și unele tipuri de arbuști ornamentali. O parte importantă din puieții ce urmează să fie plantați au fost produși în pepiniera proprie a Regiei, în cursul anului 2020”, a precizat reprezentantul RPLP Kronstadt, ing. silvic Dragoș Moldovanu.
Soroptimist International este o organizație nonguvernamentală, înființată în anul 1921 în Statele Unite ale Americii, în care acum activează aproximativ 72.000 de membre din 121 de țări. Menirea ei este de a susține dezvoltarea personală și profesională a fetelor și a femeilor, prin educație și formare profesională, sănătate, antreprenoriat, participare la piața muncii, acces la cultură și contribuție la dezvoltarea durabilă. De asemenea, luptă pentru drepturile omului, egalitate, dezvoltare şi mai ales pentru pace, prin bună înţelegere internaţională şi prietenie. Cu statut consultativ, Soroptimist International reprezintă o voce la centrele ONU din New York, Geneva, Viena şi Paris. În România, a început activitatea la nivel de Club în anul 1993, iar Uniunea (care are șapte cluburi) a fost creată în anul 1999. Clubul din Brașov a fost înființat în anul 1995.
Parcul Dendrologic – Grădina Botanică este un proiect pe care Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. l-a conceput alături de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. Parcul va avea o suprafață de 25,2 hectare, din care aproximativ 3,9 hectare sunt dedicate lucrărilor de cercetare cu caracter experimental-demonstrativ, derulate împreună cu Facultatea de Silvicultură. Pe cele 25 de hectare vor fi plantați și aclimatizați aproximativ 1.066 de arbori, din 263 de specii, autohtone și exotice, de pe toate continentele, însă vor putea fi admirați și aproximativ 220 de arbori valoroși din punct de vedere dendrologic, care aparțin pădurii brașovene. Parcul va avea, de asemenea, 10 alei principale și 26 alei secundare, cu o lungime totală de 6.979 m și o lățime de 1,7 m.
Stiri Brasov
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
Cinci medici radiologi și șeful Secției de Oncologie au demisionat în cursul acestei luni de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv). Conducerea spitalului susține că, deocamdată, activitatea spitalului se poate desfășura în condiții normale, însă dacă vor mai fi plecări situația se va complica.
Reprezentanții spitalului au anunțat a demisionat unul dintre medicii din cadrul Laboratorului Clinic de Radiologie şi Imagistică Medicală și patru medici din cadrul Compartimentului de Radiologie şi Imagistică Medicală – UPU. Dintre aceștia, unul a plecat pentru că și-a găsit un post în afara țării.
„Considerăm că aceste decizii au la bază cauze obiective, dintre care cea mai serioasă constă în nivelul ridicat de dificultate la care se desfăşoară activitatea în serviciul de radiologie datorită volumului mare de lucru din cele două linii de gardă ale SCJUBv. Acesta implică efectuarea și interpretarea investigațiilor pentru un număr de circa 90 de pacienți în 12 ore. Dintre acestea, 45% reprezintă examinări de înaltă performanță CT (cuprinzând 2-3 segmente scanate per pacient având ca rezultat scanarea a circa 100 de segmente scanate). Restul de aproximativ 55% din investigațiile efectuate in garda de 12 ore reprezintă alte tipuri de examinări radiologice, cum ar fi ecografiile şi radiografiile”, a transmis conducerea spitalului, printr-un comunicat de presă.
Concurs pentru trei posturi de la „Radiologie”
Pentru a completa „golurile” din organigramă spitalul inițiat demersurile legale pentru atragerea de medici de specialitate, fie în relație contractuală pe perioadă determinată, fie pe perioadă nedeterminată (prin transfer). Astfel, pe site-ul spitalului a fost publicat anunțul pentru ocuparea prin transfer a trei posturi vacante de medic specialist în specialitatea Radiologie-Imagistică Medicală la Compartimentul de Radiologie din cadrul UPU-SMURD.
„În prezent, asigurarea continuității activității de specialitate radiologie (incluzând urgențele) este posibilă, dar la limită, putând fi afectată de oricare modificare ulterioară a resursei umane de care dispunem”, se mai arată în comunicatul amintit.
Șefa de la Oncologie a demisionat „în semn de protest”
O altă demisie a fost depusă de șefa Secției Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș.
„Ea și-a motivat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”, au precizat reprezentanții Spitalului.
Prima Pagina
Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
După anunțul Fundației Metropolis privind retragerea din proiectul de reabilitare și modernizare a etajului I al staționarului Mârzescu B, acolo unde funcționează Secția clinică de Oncologie medicală, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a decis să continue lucrările prin forțe proprii.
Hotărârea a fost luată în cadrul Comitetului Director, iar intervențiile vor fi realizate în principal cu implicarea angajaților spitalului, a anunțat conducerea, într-un comunicat de presă publicat azi, ca urmare a întrebărilor venite în ultimele zile din partea presei.
Renovare „pe module”, în etape
La începutul acestei săptămâni, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, împreună cu șefa Serviciului Tehnic, și alături de reprezentanții secției Oncologie – medicul șef, asistentul șef și personalul implicat – modalitatea concretă de organizare a lucrărilor. Astfel, s-a decis ca renovarea să fie realizată etapizat, pe module, a transmis managerul SCJU, dr. Dan Grigorescu, prin intermediul Biroului de presă.
Prima etapă vizează modernizarea a două saloane și a două grupuri sanitare, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Intervențiile, care seamănă mai degrabă a niște „cârpeli”, față de lucrările de care Secția de Oncologie ar avea nevoie, includ refacerea instalațiilor, asigurarea dotărilor necesare, schimbarea pardoselii și înlocuirea tâmplăriei din lemn cu una conformă standardelor de acreditare și legislației în vigoare.
Lucrările au fost deja demarate, iar reprezentanții spitalului estimează că primul modul va fi finalizat în aproximativ 4-6 săptămâni, a anunțat SCJU.
Mesaj clar din partea conducerii
Deși în ultim perioadă au exista mai multe voci care au arătat spre situația precară în care se află secția de Oncologie, conducerea SCJUBv subliniază că demersul nu are legătură cu vreo acțiune de control, ci reprezintă o inițiativă menită să îmbunătățească condițiile oferite pacienților oncologici.
De altfel, în contextul retragerii partenerului inițial din proiect, spitalul a ținut să precizeze că lucrările de modernizare nu sunt abandonate, ci continuate din resurse proprii, într-un ritm adaptat posibilităților interne.
Reamintim că la începutul acestei luni, Codin Maticiuc a anunțat că Fundația Metropolis, pe care o reprezintă, renunță la proiectul pe care și-l propusese inițial, de a reabilita Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, situată în staționarul Mârzescu. Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, care a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg SCJU – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.
Sănătate
Urgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov este la un pas de a avea, în sfârșit, un cabinet stomatologic funcțional în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU). Deschiderea este estimată pentru finalul acestei luni, însă doar dacă sunt îndeplinite două condiții esențiale: cabinetul să obțină acreditarea necesară, iar toți cei patru medici selectați să semneze contractele cu unitatea medicală.
Dacă prima dintre condiții este deja împlinită, cabinetul primind pe 11 februarie acreditarea care va intra in vigoare în două săptămâni, acum Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov trebuie să aștepte data de 26 februarie. Aceasta este data pe care cei patru medici stomatologi selectați au solicitat-o pentru a-și încheia perioadele de preaviz la actualele locuri de muncă.
Spațiul destinat urgențelor stomatologice există încă de anul trecut în incinta spitalului, însă până acum nu a fost pus în funcțiune. Pentru ca activitatea să înceapă efectiv, conducerea trebuia să deblocheze patru posturi și să asigure fondurile necesare pentru salarizarea medicilor. Lucru care s-a realizat la începutul acestui an.
Funcționarea unui cabinet stomatologic în cadrul UPU ar putea reduce presiunea pe camerele de gardă și ar oferi o soluție rapidă pacienților care ajung la spital cu urgențe dentare – de la infecții acute până la traumatisme. Dacă toate etapele administrative vor fi parcurse la timp, Brașovul ar putea avea, în premieră, un serviciu dedicat urgențelor stomatologice direct în cadrul Spitalului Județean.
-
Cotidian2 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian2 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov22 de ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Stiri Brasov2 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina17 ore agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Prima Pagina23 de ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii23 de ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Sănătate18 ore agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni

Pingback: Clubul Soroptimist Internațional Brașov își marchează centenarul plantând în weekend, în Parcul Dendrologic al Regiei Pădurilor Kronstadt - NewsTimes