Potrivit lui Drulă, odată finalizată evaluarea ofertei, „urmează în zilele următoare, după finalizarea formalităților, semnarea contractului cu firma de proiectare”.
„Ne așteptăm - și am pus asta foarte clar în vedere proiectantului - ca din acest contract să obținem:
1) O documentație tehnică de calitate, cu studii de teren (geologice, topografice, hidrologice, etc) făcute temeinic. 2) Soluții tehnice moderne, demne de anul 2021. Cu tuneluri la Bușteni și la Sinaia, nu cu traseu “la zi”, prin mijlocul stațiunilor. 3) Livrarea documentației pe sectoarele critice pe un calendar accelerat.”
Potrivit ministrului, autoritățile iau în calcul și măsuri adiționale pentru a fluidiza traficul pe Valea Prahovei, în condițiile în care un calendar realist presupune ca finalizarea autostrăzii A3 să se producă abia după anii 2026-2027.
Conform licitației din SEAP, tot contractul are un termen de realizare de 107 luni, defalcat astfel:„Până vom putea circula pe A3 între Ploiești și Brașov, există o serie de soluții pe care vrem să le implementăm împreună cu autoritățile locale, pentru fluidizarea traficului: construirea unor pasarele pietonale acoperite, cu lifturi sau scări rulante și modernizarea celor existente; sensuri giratorii și pasaje la Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal; o parcare nouă la Bușteni, în centru, astfel încât benzile de circulație să nu mai fie blocate de mașini care staționează”, a declarat Drulă.
- 30 de luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.
- 6 luni pentru Proiectul pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC)
- 6 luni pentru Proiectul Tehnic de execuție
- 4 luni - asistență tehnică pe perioada licitației pentru execuție
- 61 de luni asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor
- Sector IA Bucuresti - Moara Vlasiei (km 0+000 - km 19+500); Sector IB Moara Vlasiei - Ploiesti (km 19+500 - km 62+000);
- Sector 2 - Ploiesti - Comarnic (km 62+000 - km 110+600);
- Sector 3 - Comarnic - Predeal (km 110+600 - km 146+800);
- Sector 4 - Predeal - Cristian + Racordarea autostrăzii la reteaua de drumuri existente (km 146+800 - km 168+600);
- Sector 5 - Cristian - Codlea km 168+600 - km 173+300;
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!