„În ceea ce priveşte acţiunile întreprinse în domeniul resurselor umane, al procedurilor, protocoalelor şi dispoziţiilor de la nivelul instituţiei sanitare, au fost dispuse măsuri pentru identificarea resursei umane afectate de infecţia SARS-Cov-2 (internaţi, autoizolaţi), stabilirea necesarului de personal medical şi auxiliar, revizuirea Regulamentul Intern şi a Codului de etică şi deontologie profesională al spitalului de către membrii Consiliului etic, precum şi întocmirea unor noi proceduri operaţionale pentru organizarea activităţii specifice. Au fost, totodată, luate măsuri pentru înfiinţarea unui sector ATI dedicat COVID-19 cu 10 paturi avizat de către DSP Vrancea, identificarea unor spaţii pentru pacienţii asimptomatici COVID-19, unde să continue spitalizarea, până la negativare prin 2 teste consecutive, pentru degrevarea cu un număr egal de paturi din secţia de Boli Infecţioase, precum şi pentru monitorizarea permanentă a stocurilor de materiale, medicamente, biocide şi teste rapide detecţie de la nivelul secţiilor/compartimentelor spitalului pentru 30, 45, respectiv 90 zile”, arată MApN în comunicat.În prezent, toate planurile, procedurile şi măsurile luate la nivelul instituţiei permit funcţionarea spitalului, în condiţii optime, până la încheierea epidemiei.
09 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!