Investitii
Concurență mare pentru modernizarea Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu”, un contract de peste 9 milioane de lei
Patru companii din România, două din Brașov, una din București și una din județul Argeș, împreună cu firme de proiectare, au depus documentațiile în cadrul licitației de Reabilitare și modernizare a Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu“. Această investiție este finanțată prin Programul Operațional Regional, Cele 4 oferte au fost depuse de: Asocierea Eren Cons (lider) și Danina Star SRL; Asocierea SC Center Akces Comserv SRL(lider) și Oopy Arhitectura SRL; Asocierea Energo Construcții Civile și Industriale (lider) Și THI Concept; Asocierea Atlant Building (lider) Și SC Rozini SRL.
Valoarea contractului este de 9.417.158,96 lei, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate preț (valoarea ofertei va avea o pondere de 40%). Durata lucrărilor de proiectare și execuție: 23 de luni, din care 4 luni proiectare și 19 luni execuție.
„Faptul că pentru această investiție avem atâtea oferte este o veste bună. Pe de o parte, concurența duce la creșterea calității, iar pe de altă parte înseamnă că firmele de construcții încep să fie din nou interesate de lucrările autorităților publice. În ultima perioadă ne-am confruntat de mai multe ori cu situații în care fie a fost un singur ofertant, fie a trebuit să scoatem o lucrare la licitație de mai multe ori, din lipsă de ofertanți. Este un proiect important pentru Brașov, în primul rând pentru că elevii și profesorii de la acest colegiu tehnic vor avea, după finalizarea lucrărilor, cele mai bune condiții de învățare și predare. Pentru municipalitate, una dintre direcțiile prioritare de dezvoltare ale orașului este educația. De aceea investim foarte mult în ceea ce înseamnă infrastructura pentru învățământ. Nu poți să te aștepți ca un oraș să se dezvolte, dacă unul dintre pilonii pe care se sprijină această dezvoltare, educația, nu are la dispoziție tot ceea ce este necesar. Colegiul Tehnic Maria Baiulescu este una dintre unitățile de învățământ care a înțeles că trebuie să existe o corelare între educația copiilor și piața muncii. Sper să finalizăm cât mai repede procedura de analiză ofertelor și să demarăm lucrările”, a declarat primarul Brașoovului, George Scripcaru.
Proiectul prevede consolidarea, reabilitarea și modernizarea corpurilor de clădire A și B aparținând Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu” și dotarea acestor spații cu echipamente și alte dotări necesare procesului de învățământ.
În urma expertizelor tehnice au fost constatate deficiențele semnalate în suprastructură sunt mai ales generate de vechimea construcției și de lipsa unei întrețineri corespunzătoare: umezeală accentuată la demisol, la pardoseală și pereții din zidărie de cărămidă și beton; fisuri nesemnificative în pereții de cărămidă; igrasie la pereții de fațade, la partea inferioară; zone cu tencuială expulzată.
Ce lucrări se vor efectua
Amenajări exterioare
Pentru rezolvarea problemelor create de infiltrații, la corpul A se propune realizarea pe latura estică a unui dren, prin dezvelirea fundaţiilor, montarea unui strat de difuzie, care să permită aerisirea permanentă a fundaţiilor şi a zidurilor, apoi montarea unei hidroizolaţii verticale + o termoizolaţie din polistiren extrudat, până la nivelul soclului, care protejează hidroizolaţia. Se propune amplasarea unor drenuri cu filtru invers, ce se vor canaliza la căminul existent pe latura de est a construcţiei. Aceeaşi soluţie se va aplica şi pe faţada sudică, unde apele meteorice vor fi conduse spre canalizarea de pe latura estică.
Lucrări de rezistenţă
Corpul „A”: Se propune recompartimentarea construcţiei existente prin demolarea unor pereţi de compartimentare, crearea de noi goluri în pereţii de rezistenţă, umplerea unor goluri existente, realizarea unor noi pereţi de compartimentare din gips-carton, coborârea cotei pardoselii cu 30 cm în subsol – zona expoziţiei artizanat, refacerea scărilor din subsol, schimbarea structurii de rezistenţă a şarpantei din lemn în metal pe zona de mansardă şi refacerea totală a şarpantei pe toată clădirea.
Corpul „B”: Se propune recompartimentarea construcţiei existente prin demolarea unor pereţi de compartimentare, crearea de noi goluri în pereţii de rezistenţă, umplerea unor goluri existente, realizarea unor noi pereţi de compartimentare din materiale uşoare, realizarea unui gol pentru luminator în placă peste parter a corpului B1, refacerea structurii şarpantei pe aproximativ 50 % din suprafaţă.
Amenajări exterioare: Se propune refacerea zidului de sprijin din curtea ce desparte corpul A de corpul B şi consolidarea gardului din zidărie de cărămidă dintre cele două corpuri prin cămăşuire cu mortar şi injectarea fisurilor. Fundaţia zidului de sprijin se va realiza din beton armat monolit C16/20 cu lăţimea de 2m.
Lucrări de arhitectură
Construcţia se prezintă într-o stare relativ corespunzătoare dar nu se încadrează în normele necesare desfăşurării activităţilor pentru care este destinată. Sunt necesare lucrări astfel încât clădirea să fie adusă la standardele impuse de legislaţia în vigoare. Astfel, au fost proiectate şi aduse la standardele actuale circulaţiile şi căile de evacuare. Au fost create goluri noi, prevăzute uşi cu autoînchidere în zonele casei scărilor, au fost modificate sensurile de deschidere ale uşilor sălilor de clasă şi laboratoarelor, au fost făcute unele recompartimentări, toate uşile de acces vor fi prevăzute cu geam securizat şi sistem de autoînchidere. Se va reface sistemul de finisare astfel: la exterior va fi tinci, amorsă şi vopsea pe bază de silicaţi, iar la interior, glet şi var lavabil. Termoizolarea clădirii corpului A se va realiza prin desfacerea tencuielilor exterioare şi interioare şi aplicarea unor unui strat de 4 cm de tencuială termoizolantă pe bază de perlit expandat şi izolare suplimentară interioară cu un strat de 4 cm de tencuială termoizolantă pe bază de perlit expandat. Ferestrele exterioare se vor dubla la interior iar uşile exterioare vor fi inlocuite cu unele performante. Deasemenea, în zona parterului, corpului A, se va desface finisajul pardoselii, se va turna o șapă termoizolanta de 4-5 cm grosime, pe bază de var, peste care se va reface pardoseala iar planşeul de sub pod va fi izolat suplimentar cu vată minerală/polistiren expandat de 25 cm.
La corpul B se vor adopta aceleaşi soluţii doar că termoizolarea exterioară se face prin aplicarea unui strat de 8 cm de tencuială termoizolantă pe bază de perlit expandat
Lucrări la exterior (pentru ambele corpuri): lucrări de întreţinere şi reparaţii ale învelitorii, reparaţii ale hidroizolaţiilor de peste terase, desfacerea coşurilor de fum, reparaţii la coame şi dolii.
Prin proiect se propune achiziţionarea următoarelor echipamente necesare instalaţiilor termice, electrice, sanitare interioare, hidranţi, gaz:
Instalaţii corp A: Termice: centrală murală de condensare , 8 unităţi de aer condiţionat; electrice: dispozitiv de amorsare trăsnet-PDA, centrală de semnalizare şi alarmare la incendiu; sanitare interioare: boilere /instant electric; hidranţi interiori: instalaţie de hidranţi interori; Instalaţii utilizare gaz.
Instalaţii corp B: Termice: 5/2 sisteme modulare de ventilare cu recuperarea căldurii; Electrice: dispozitiv de amorsare trăsnet-PDA, detectori incendiu, detectori optici la fum, 14 sirene acustice de incendiu interioare, 2 sirene acustice de incendiu exterioare, UPS; Sanitare: boilere /instant electric; Hidranţi: instalaţie de hidranţi interori.
În prezent, activitatea didactică în această instituție de învățământ se desfășoară în 2 schimburi, în schimbul întâi funcționând 15 clase de liceu zi și șase clase de învățământ profesional, iar în schimbul al doilea trei clase liceu seral și o clasă de învățământ postliceal, între orele 14.00 – 20.00. Unitatea educațională propriu-zisă a fost înființată în anul 1953, în clădirea de lângă Bastionul Țesătorilor. Această construcție a fost edificată în anul 1770. Centrul școlar profesional de textile, pielărie și cauciuc a fost înființat în 1953, prin fuzionarerea a trei școli: Școala profesională de Cauciuc patronată de Fabrica de Cauciuc „Fartec” Brașov, Școala Profesională de Tăbăcărie patronată de Fabrica „Timpuri Noi” Brașov și Școala Profesională Textilă patronată de Fabrica „Partizanul Roșu” Brașov. După un deceniu, corpul A al clădirii a fost supraetajat, iar după încă cinci decenii, în 2004, școala și-a schimbat numele în Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu” Brașov.
Investitii
FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.
Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.
„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.
Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.
Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.
Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare
Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.
„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.
Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.
„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.
Investitii
Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.
Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.
„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.
Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov
Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.
„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.
Pe termen lung: Consolidare și modernizare
Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.
Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului
Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.
Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist
Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia „ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.
„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.
La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.
Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.
Investitii
FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.
„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.
Mulți, puțini, banii trebuie asigurați
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.
„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.
Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.
„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.
„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.
Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov
Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.
Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).
De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.
Număr record de țări participante
La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.
Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.
Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:
– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;
– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;
– Biatlon la Cheile Grădiștei;
– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);
– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;
– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;
– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);
– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);
– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Investitiio zi agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Investitiio zi agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri




Pingback: 29 Aprilie: Sinteza (pozitiva) in constructii - Idei Arhispec