BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Conducerea CSM Corona Brașov, în formulă completă....

Conducerea CSM Corona Brașov, în formulă completă. Au fost desemnați și directorii adjuncți

D
De Daniel Plugaru
18 FEBRUARIE 2025
Publicitate Reclamă
Conducerea CSM Corona Brașov, în formulă completă. Au fost desemnați și directorii adjuncți

După ce în 31 ianuarie a fost anunțat noul director general al CSM Corina - Bogdan Oancea, director al departamentului de Performanță motrică în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane din cadrul Universității Transilvania - în 17 februarie au fost anunțați și cei doi directori adjuncți ai clubului.

Astfel, Andreea Modoran este directorul adjunct care se va ocupa de partea administrativă a clubului, având în subordine compartimentele Financiar Contabilitate Buget, Juridic, Achiziții publice și Resurse umane și cel destinat Logisticii.  Andreea Modoran a făcut parte în trecut din personalul administrativ al clubului Corona Brașov.

Silviu Prescornițoiu este directorul adjunct cu atribuții de coordonare din punct de vedere sportiv a tuturor secțiilor, precum și a compartimentului de organizare a competițiilor. El este profesor de educație fizică, antrenor de atletism și este cunoscut pentru activitatea îndelungată de ziarist sportiv.

„Îmi face plăcere să le urez astăzi bun venit celor doi directori adjuncți! Sunt convins că vom face o echipă bună și că experiența fiecăruia va fi esențială în dezvoltarea Coronei Brașov. În perioada imediat următoare vom lucra la un plan de management și la definirea clară a obiectivelor clubului municipal”, a declarat Bogdan Oancea, directorul CSM Brașov.

Amintim că în 31 ianuarie, primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat că directorul general al CSM Corona va avea libertate totală în alegerea directorului adjunct sportiv.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD
09 NOIEMBRIE 2026

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea