„O analiză asupra bugetului ne spune că vom avea un deficit în acest an, de 21 de milioane, comparativ cu anul trecut. De exemplu, până la 30 noiembrie am avut încasări cu 10 milioane de lei mai mici faţă de anul trecut la aceeaşi dată. Orice reducere de taxe acum vine cu o împovărare a bugetului local. Considerând că aplicarea la maxim a reducerilor de taxe posibile, conform OUG 181 din 2020 ar avea un impact de 5 milioane de lei asupra bugetului, decizia noastră a fost de a veni cu o reducere de 25% a impozitului pe clădirile folosite în scop comercial. În plus, am propus ca cele două măsuri care vizează în mod direct sectorul HoReCa, respectiv reducerea abonamentului de ocupare a domeniului public pentru terase şi reducerea taxelor din acordul primarului, să se facă la un nivel de 50%. Aceste măsuri vor susţine mediul economic în general şi sectorul HoReCa în mod particular”, a declarat primarul Allen Coliban.
PSD a propus 50% reducere la taxa pe clădiri şi taxe zero pentru terase în 2021
Pe parcursul ședinței de îndată de ieri, cei patru consilieri locali ai PSD, prin liderul de grup Lucian Pătrașcu, au susținut aplicarea la maxim a reducerilor ce pot fi aplicate pentru sprijinirea firmelor, respectiv 50% la impozitul pe clădirile folosite în scop comercial și scutire integrală pentru taxa de ocupare a domeniului public pentru terase și taxa pentru acordul primarului.„După mai multe discuții avute cu operatorii din HoReCa și strângerea de semnături pentru petiția <<Redeschideți HoReCa>>, am propus aplicarea OUG cu cota maximă de 50% reducere, precum și alte măsuri de susținere. Am solicitat eliminarea taxei anuale pentru autorizație de funcționare în valoare de 2.730 lei sau, în cazul în care a fost plătită pe anul în curs, aceasta să poată fi compensată cu taxa aferentă anului 2021. De asemenea, am solicitat și eliminarea taxelor pe terase, începând cu luna noiembrie 2020, pe toată perioada anului 2021. Din păcate, propunerile noastre nu au fost votate de către colegii noștri de la USR și PNL, în schimb am fost cu toții de acord asupra procentului de 25% reducere în ceea ce privește taxele și impozitele anuale, dar și a impozitului pe clădiri”, a declarat liderul de grup al social-democraților, Lucian Pătrașcu.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!