Un lot de 200-500 de metri pătrați, vândut ca „grădină urbană”, un gard, un container și, în scurt timp, o casă. Fenomenul a fost semnalat de primarul comunei Hărman, Onorel Velican, însă el se extinde în aproape zona metropolitană Brașov. În acest context, prefectul Mihai Cătălin Văsii a convocat o întâlnire de lucru pe această temă, iar concluzia este că primăriile trebuie să înceapă să trimită notificări pentru desființarea construcțiilor ilegale, cu mențiunea amenzilor. Proprietarii care nu se conformează riscă sancțiuni, oprirea lucrărilor și demolarea.
La întâlnirea de la Prefectură au participat reprezentanți ai unor unități administrativ-teritoriale din județ, arhitecta-șefă a județului, Alexandra Săliștean, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Radu Simion Moța, și o reprezentantă a Direcției pentru Agricultură Județeană Brașov, pentru a discuta gestionarea terenurilor din intravilanul zonei metropolitane, care „peste noate” și fără documentația aferentă, se transformă din „grădini urbane” de extravilan, în locuințe cu pretenții de intravilan.
Cum funcționează „schema” grădinilor urbane
Prefectul a explicat de ce a convocat întâlnirea și cum arată fenomenul:
„Am organizat această întâlnire de lucru pentru a discuta o situație acută reclamată de primarul comunei Hărman, dar care se regăsește, e drept, nu la aceeași amploare, și în alte unități administrativ-teritoriale îndeosebi din zona metropolitană Brașov. Anume, se fac dezmembrări în intravilan, în loturi mici, care sunt apoi vândute de pildă sub titulatura de «grădini urbane». De fapt, cine dezmembrează suprafețe din extravilan în loturi de 200-300-500 de metri pătrați nu face agricultură acolo, ci le vinde pentru construcții. Apar imediat garduri, containere, căbănuțe din lemn, se aduc materiale de construcții, se începe construcția unor locuințe în extravilan, cu încălcarea legii.”
Hărman, cazul cel mai acut: aproximativ 1.000 de parcele
În comuna Hărman, spune prefectul, situația este cea mai gravă:
„În comuna Hărman, de exemplu, din ce a relatat domnul primar, sunt circa 1.000 de mici parcele dezmembrate în extravilan, iar unii dintre cei care au cumpărat acolo anunță că își vor face o localitate a lor. Iar fenomenul se propagă, alimentat de o propagandă interesată, astfel încât dacă nu acționăm din vreme ne putem trezi cu așezări informale din loc în loc.”
Ce se va întâmpla de acum încolo
În urma întâlnirii cu autoritățile locale și cu arhitectul-șef al județului, prefectul a anunțat că acolo unde este cazul, se vor trimite notificări pentru demolarea construcțiilor ilegale.
„De aceea, am convenit cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale prezenți la întâlnirea de astăzi să înceapă emiterea de notificări pentru desființarea construcțiilor ilegale, precizând și cuantumul amenzilor, care este unul foarte mare, pentru cei ce nu se vor conforma. În cazul în care nu vor fi desființate construcțiile, primăriile vor trece la sancționarea respectivilor proprietari cu amenzi contravenționale însoțite de măsura complementară a opririi lucrărilor și desființarea construcțiilor realizate ilegal.”, a încheiat prefectul Cătălin Văsii.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!