BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › "Cornul şi laptele" vor ajunge cu întârziere în şc...

"Cornul şi laptele" vor ajunge cu întârziere în şcolile din Braşov. Produsele costă peste 4 milioane de lei

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
08 SEPTEMBRIE 2021
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
"Cornul şi laptele" vor ajunge cu întârziere în şcolile din Braşov. Produsele costă peste 4 milioane de lei
Anunțată săptămâna trecută de viceprimarul Flavia Boghiu, licitația pentru achiziția în programul „Cornul şi laptele” în unităţile de învăţământ din municipiul Braşov a apărut în sistemul electronic abia ieri, având ca termen limită 22 septembrie, cu 9 zile după începerea anului şcolar. Având în vedere că până la desemnarea unui furnizor trebuie urmată o întreagă procedură, după încheierea termenului limită (procedură ce implică, printre altele, verificarea documentaţiilor depuse şi evaluarea) este de aşteptat ca cel puţin o lună după începerea anului şcolar, elevii să nu primească lapte, producele de panificaţie şi fructele incluse în acest program. În plus, noutatea din acest an – aceea că Primăria Braşov vrea să apeleze la producătorii locali şi că cel puţin 10% din produse trebuie să fie eco, ceea ce ar putea reprezenta încă un motiv de prelungire a termenului la care licitaţia va fi atribuită. Conform caietului de sarcini publicat în sistemul electronic de achiziţii publice, de mere, lactate și produse de panificație vor beneficia 21.305 copii din municipiul Brașov (preșcolari și elevi din clasele 0 - VIII). Valoarea contractului este estimată la 4.418.657 lei, fără TVA.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până  „la noi ordine”
06 NOIEMBRIE 2026

Legal, drumul de pe Tâmpa rămâne deschis Restaurantului Panoramic. Ordonanța președințială din 30 octombrie își produce efectele până „la noi ordine”

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi
06 NOIEMBRIE 2026

Sfârșit de epocă pe platforma CET și CAF Metrom: Primăria Brașov caută firma care să facă demolarea în schimbul fierului vechi

FOTO. Brașovul are cel mai mare brad de Crăciun din România. El a ajuns aseară în Piața Sfatului
06 NOIEMBRIE 2026

FOTO. Brașovul are cel mai mare brad de Crăciun din România. El a ajuns aseară în Piața Sfatului