Cotidian
FOTO&VIDEO. Cosmonautul Dumitru Prunariu, întâmpinat la Brașov de un tânăr cu o colecție impresionantă de timbre. Băiatul a venit de la Sinaia, pentru întâlnirea de la Aula Universității Transilvania
Chiar dacă au trecut 40 de ani de când Dumitru Prunariu a zburat în spațiu, fiind atunci primul și singurul român care a „văzut cerul de sus”, reușita cosmonautului născut la Braşov rămâne și acum un model pentru cei tineri şi foarte tineri. Iar ieri, Adam David Alexandru – un elev de clasa a VII-a din Sinaia fascinat de zborul în spaţiu al lui Prunariu a avut ocazia să îl întâlnească pe primul român care a ajuns în cosmos, la evenimentul găzduit de Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universităţii Transilvania din Braşov.
Cu clasorul de timbre, printre oficialități și specialiști în domeniul aviatic şi al astronauticii, Alexandru i-a „smuls” un autograf lui Dumitru Prunariu, pe o coliţă din clasor şi pe coperta celor două reviste ştiinţifice care au marcat şi ele evenimentul aniversar.
Băiatul povestete că s-a aplecat spre astronautică de aproximativ un an jumătate şi spune că i se pare „mai interesant faţă de alte domenii cu maşini sau cu trenuri”. Cunoaşte povestea lui Gagarin şi pe cea a lui Dumitru Prunariu, iar momentul întâlnirii de ieri de la Aulă, cu primul român care a zburat în spaţiul cosmic, i s-a părut „mai frumos decât o vizită la Disneyland”.
Nu ştie încă dacă vrea să se îndrepte spre acelaşi domeniu, pentru o carieră, dar îl atrage zborul. Timp de gândit pentru o hotărâre bună despre viitorul său mai are destul, după cum spune chiar el…
Un bust „just in case…”
Cei 40 de ani de la zborul primului român în cosmos au fost marcaţi la Aula Universității Transilvania, acolo unde Dumitru Prunariu a istorisit experiența sa din 1981. Cosmonautul brașovean a vorbit despre zborul din perioada 14 – 22 mai 1981, povestind cum a fost selectat, pregătit, apoi cum s-a derulat misiunea spațială.
„În selecția inițială au intrat 7 persoane. Am fost recrutat în anul 1977, când îmi satisfăceam stagiul militar la o unitate militară din Bacău. În primă fază, toți cei 7 candidați au picat testele, apoi au intrat în reevaluare 5 dosare. Din cei cinci rechemați, doi au renunțat. Cei trei care am rămas am mers la Moscova, unde s-a făcut un noi test medical. Am mai rămas doi: eu și Mitică Dediu. În martie 1978 am început pregătirea în fosta USRSS, unde am stat cu familia. Au urmat doi ani de cursuri teoretice cu examene foarte dificile. Vara se făceau zboruri cu avioane cu reacție, salturi cu parașuta sau simularea imponderabilității. Misiunea spațială a început în în 14 mai, când am decolat cu o navetă Soiuz. Apoi, timp de 7 zile an stat în laboratorul spațial, unde am realizat mai multe experimente, cele mai multe dintre ele pregătite de România. Aterizarea s-a produs în siguranță, dar nu fără emoții, în 22 mai”, a povestit Prunariu.
Printre altele, el și-a amintit și un detaliu inedit din timpul perioadei de pregătire din URSS:
„La un moment dat, a venit un artist să ne ia mulajele pentru realizarea unor busturi. L-am întrebat de ce acum și nu după încheierea misiunii spațiale. Mi-a dat de înțeles că face acest lucru ”just in case”… Atunci am realizat cât de riscantă este misiunea”.
Și o lecție…
Pe lângă activitatea științifică, Prunariu a spus că în spațiu a învățat și o lecție: „De acolo, de sus, am văzut cât de subțire este atmosfera terestră și că trebuie să facem ceva pentru a nu o mai polua”.
De altfel, el a amintit și că în anul 1985 fost înființată Asociația Exploratorilor Spațiali, care are acum peste 400 de membri din 38 de țări. Una dintre misiunile acestei asociații este de a promova măsurile de protejare a planetei.
Cosmonauții erau sovieticii, astronauții erau americani
La evenimentul de la Universitatea Transilvania din Brașov a participat și președintele Agenției Spațiale Române – ROSA, Marius Ioan Piso. El a menționat că în anii 1980, cele mai multe zboruri spațiale erau și „politice”, în Programul Intercosmos al URSS fiind cooptate țările din fostul bloc sovietic. De altfel, el a menționat că perioada respectivă, navele spațiale sovietice duceau în spațiu „cosmonauți”, iar cele americane „astronauți”.
„În acea perioadă, misiunile spațiale sovietice și americane avea, în primul rând, o motivație politică. Dumitru Prunariu au fost cel de-al 103-lea pământean care a ajuns în spațiu. El a trebuit să resolve 17 experimente științifice, dintre care 11 au fost elabotare de laboratoarele românești”, a spus Marius Ioan Piso.
Pe de altă parte, el a menționat că zborul lui Prunariu ar fi trebuit să impulsioneze cercetarea românească din domeniul aerospațial, însă, acest lucru s-a întâmplat abia după anul 1989. „Agenția Spațială Română a fost înființată în anul 1990, iar după 20 de ani a a fost admisă în Agenția Spațială Europeană”, a declarat Piso.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Prima Pagina24 de ore agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii









